Tineri de 16 și 18 ani, răpuși pe șosea. Încă trei răniți!

Doi tineri de 16 și 18 ani au murit în noaptea de luni spre marți într-un accident rutier care a avut loc pe raza comunei Bălănești din județul Gorj. Alți doi adolescenți au fost răniți, dar și un tânăr de 31 de ani aflat într-o altă mașină.

“Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălănești, din direcția comunei Scoarța către municipiul Târgu Jiu, într-o curbă la dreapta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Prigoria, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile”, a transmis IPJ Gorj.

În urma impactului a rezultat decesul a doi tineri de 16 și 18 ani și rănirea altor doi tineri de 17 ani, toți din comuna Scoarța, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 18 ani, și rănirea unui bărbat, de 31 de ani, din comuna Prigoria, pasager în celălalt autoturism.

Șoferul de 18 ani avea o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar cel de 41 de ani nu consumase băuturi alcoolice.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 11,059

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: