Tot mai multe decese din cauza Covid-19

Un număr de 1.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Alte 42 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 4.402.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 111.550 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 89.119 persoane au fost declarate vindecate.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.996. Dintre acestea, 461 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.210.071 teste. Dintre acestea 23.030 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.305 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.725 la cerere.

Vizualizări: 1,460

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: