În satul românesc, toamna nu este doar un anotimp al recoltelor, ci și o perioadă bogată în tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație. Unul dintre cele mai cunoscute și respectate obiceiuri este acela de a pune varza la murat după Sfântul Dumitru, sărbătorit pe 26 octombrie.

 
Originea tradiției
Sfântul Dumitru marchează, în calendarul popular, începutul iernii pastorale. Din această zi, vremea începe să se răcească, iar gospodinele se grăbesc să finalizeze proviziile pentru sezonul rece. Tot acum, în multe sate, se spunea că „după Sfântul Dumitru se lasă bruma” și „începe iarna”.

Păstrarea verzei pentru murături era un pas esențial pentru hrana familiei în lunile geroase. Sarmalele, ciorbele de varză acră și alte preparate tradiționale nu lipseau de pe mesele românilor, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.

 
De ce după 26 octombrie?
Tradiția spune că varza pusă la murat după această dată se acrește mai bine și se păstrează fără să se strice. Explicația practică este legată de temperaturile mai scăzute, care încetinesc fermentația și ajută la obținerea unei verze crocante și gustoase.

În plus, există credința că, dacă varza este pusă înainte de Sfântul Dumitru, ea nu va ieși bună și va avea un gust amar sau prea acru.

 
Cum se pune varza la murat – rețeta tradițională
Fiecare regiune are propriile variante, dar în general, pașii sunt aceștia:

Alegerea verzei – se caută căpățâni mari, tari, cu frunze subțiri și fără defecte.
Pregătirea butoiului – se spală bine și se afumă uneori cu tămâie sau cu foc de lemn pentru a-l dezinfecta.
Așezarea verzei – căpățânile se curăță de frunzele exterioare, se scobește cotorul și se umple cu sare grunjoasă.
Adăugarea mirodeniilor – printre verze se pun mărar uscat, crenguțe de cimbru, hrean, boabe de porumb sau gutui feliate pentru aromă și culoare.
Saramura – se fierbe apă cu sare, iar după răcire se toarnă peste verze, acoperindu-le complet.
Îngrijirea – timp de câteva săptămâni, saramura trebuie „răsuflată” sau „băgată pe țeavă”, adică amestecată, pentru ca fermentația să fie uniformă.
 
Semnificații și obiceiuri populare
În unele zone, momentul punerii verzei la murat era prilej de adunare a familiei sau chiar a vecinilor. Se povestea, se glumea și se transmiteau mai departe rețetele secrete.

Obiceiul de a pune varza la murat după Sfântul Dumitru este o combinație între înțelepciunea populară și practicul de zi cu zi. El nu doar asigură hrana pentru lunile reci, ci păstrează vie o parte din identitatea satului românesc.

Totodată, varza era considerată un simbol al belșugului și al sănătății. O vorbă din bătrâni spune: „Cine are varză în butoi, iarna nu moare de foame”.

 
Astăzi, chiar dacă viața modernă a schimbat multe dintre obiceiuri, în gospodăriile de la sat și chiar în unele familii de la oraș, butoiul cu varză murată rămâne un element nelipsit al toamnei și al iernii.