Tradiţionalul praznic de Sf. Dumitru la biserica din Poiana-Turburea

Peste 300 de enoriaşi din comuna Turburea vor sărbători sâmbătă hramul Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Poiana de Sus. Biserica a fost resfinţită anul trecut de către Mitropolitul Oltenia, după ce au fost efectuate lucrări de reabilitare. Ca în fiecare an, nu va lipsi praznicul şi mesele de pomenire.

Enoriaşii din Parohia Poiana de Sus, comuna Turburea, sărbătoresc sâmbătă hramul Bisericii „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Ca în fiecare an, biserica împreună cu autorităţile locale vor organiza tradiţionalul praznic la care sunt aşteptate aproximativ 300 de persoane.

Mesele de pomenire vor fi pline cu mâncare tradiţională. „Împreună cu reprezentanţii bisericii şi ai enoriaşilor vom organiza o masă unde sunt aşteptate aproximativ 300 de persoane. Se va servi mâncare tradiţională, acest praznic fiind organizat în fiecare an de Sf. Dumitru atunci când sărbătorim hramul bisericii”, a declarat Ion Bârcă, primarul comunei Turburea.

Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” a fost resfinţită anul trecut de către Mitropolitul Olteniei, în urma efectuării unor lucrări de reabilitare. „Piatra de temelie a fost pusă de către părintele Dumitru Popescu, la 1947, deci a fost reabilitată după aproape zece ani, o biserică bine lucrată, solidă şi frumoasă în construcţia sa! Noi, am refăcut acoperişul, am înlocuit unii căpriori care putreziseră. Am refăcut tencuiala zidurilor, s-a refăcut pictura interioară, iar cu ajutorul oamenilor binevoitori, cu ajutorul primăriei, vom continua tradiţia, organizând şi pe viitor praznic de Sf. Dumitru. Avem în parohie în jur de 350 de familii, cu posibilităţi materiale modeste, pentru că în zonă, noi nu avem obiective industriale”, a mai precizat primarul Bârcă.

Vizualizări: 321

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: