Transalpina, ca și deschisă. Mii de turişti pe zi!

Acest sfârșit de săptămână are toate șansele să le aducă turiștilor din toată lumea, nu doar românilor, vestea redeschiderii Transalpinei, șoseaua nu doar cea mai înaltă din țară, ci și printre cele mai vizitate de călători de pe toate meridianele globului. În zilele cu vreme frumoasă, şoseaua este tranzitată şi de cinci mii de turişti, după cum arată statisticile din anii trecuţi.

Drumarii par să fi finalizat toate operațiunile necesare asigurării unor condiții de trafic sigure pentru vizitatori, acum mai fiind nevoie de o ultimă decizie care trebuie luată pentru a se putea circula nu doar fără probleme, ci și legal. Sunt turiști, în special din străinătate, care au ajuns deja pe drumul ce face legătura între Novaci și Sebeș, mulți dintre ei fiind polonezi veniți cu motocicletele și care dau vina pe GPS pentru că au ajuns pe un drum închis, dar pe care au circulat bine. Peisajele de aici i-au impresionat pe cei mai mulți, mai toți spunând că vor să mai revină.

Cabanierii sunt pregătiţi
O comisie formată din reprezentanți ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, împreună cu cei de la Poliția Română și prefecții județelor Gorj și Vâlcea, vor urca în cursul acestei zile pe Transalpina pentru a verifica la fața locului dacă este oportună deschidere circulației sau mai trebuie muncit până să se ajungă la o asemenea decizie. Principala problemă până acum o reprezentau nămeții de câțiva metri care era încă pe marginea drumului sau chiar pe carosabil, precum și lipsa unor marcaje sau parapete de protecție. Cei de la Secția Drumuri Naționale și de la Regionala Craiova a CNADNR au lucrat constant în ultimele săptămâni pentru a remedia problemele respective, mai ales că au avut și presiuni din partea cabanierilor din Rânca pentru a redeschide circulația cât mai repede. Cabanierii vor fi cei mai avantajați de o reluare a traficului, miile de turiști ce vor trece pe aici urmând să le devină și clienți.
Cu optimism așteaptă vestea reluării circulației și proprietarii de pensiuni din Parâng și Valea Jiului, mai ales în contextul în care Defileul Jiului ar urma să fie închis în perioada următoare pe timp de zi pentru a se putea lucra în continuare la modernizarea acestuia. Cei din partea cealaltă a muntelui și-au făcut deja calculele și știu că turiștii nu îi vor ocoli, mai ales că de pe Transalpina pot ajunge și în Valea Jiului, avantajele reluării circulației pe cea mai înaltă șosea din țară fiind multiple pentru întreaga zonă.

Povestea Transalpinei
Transalpina, denumita si "Drumul Regelui",  face legătura între Transilvania şi Oltenia. Aflat la peste 2.000 de metri altitudine, Transalpina este cel mai înalt drum din România care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susţin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărţile de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman".
Există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului XVIII şi la începutul secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale. Potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului război mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1938, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea. Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci Transalpina a fost foarte puţin întreţinută.

Vizualizări: 3,632

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: