Transelectrica: Prea multe parcuri fotovoltaice. Nu vor funcţiona toate!

La numai o zi de la deschiderea şantierului pentru realizarea celui mai mare parc fotovoltaic din ţară la Târgu Cărbuneşti, Transelectrica vine cu o veste proastă. Prea multe astfel de investiţii sunt în curs la nivelul ţării şi nu va fi loc pentru toţi pe piaţă. Energia din surse regenerabile este subvenţionată, deoarece costurile producerii acesteia sunt mari. Subvenţia ar putea să scadă, avertizează Transelectrica. În Gorj se investeşte în energie regenerabilă în mai multe localităţi, printre care Ciuperceni, Cătunele, Peştişani, Schela sau Câlnic.

Construcţia celui mai mare Parc Fotovoltaic din ţară a început sâmbătă la Târgu Cărbuneşti, investiţia ajungând la 46 de milioane de euro. Parcul fotovoltaic va crea circa 80 de locuri de muncă pentru gorjeni, potrivit autorităţilor locale. Investiţia este realizată de o firmă germană, ce a concesionat o suprafaţă  de 52 de hectare. Unităţile de producţie a electricităţii din surse regenerabile „sunt prea multe” şi nu vor funcţiona toate, dar "la limită" ar putea elimina de pe piaţă centralele termice, potrivit companiei de stat Transelectrica. "Nu vor funcţiona toţi pentru că sunt prea mulţi, dar în 15 ani va creşte consumul sau vor fi puse în funcţiune investiţii noi, capabile să stocheze energia (centrale cu pompaj, baterii de acumulatoare, etc.), şi se vor construi magistrale de reţele de transport care vor permite comercializarea unor cantităţi mari între sudul, estul, vestul şi nordul continentului, în funcţie de zona în care bate vântul (va fi o piaţă unică de energie). Numai dacă ai o putere instalată mare poţi să produci energie multă, dar, evident, nu este suficient şi mai trebuie şi bani pentru alte investiţii", a comunicat Transelectrica, la solicitarea Mediafax.

Energia regenerabilă a câştigat teren

Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj a autorizat până acum mai multe proiecte de investiţii în capacităţi de producţie de energie eoliană, iar altele sunt în curs de avizare. La Schela şi Peştişani au apărut investitori interesaţi de parcuri eoliene, în timp de la Cărbuneşti, Ciuperceni sau Cătunele se fac parcuri fotovoltaice. În 2012, capacităţile de producţie a electricităţii care beneficiază de sistemul de certificate verzi, fiind considerate producătoare de energie regenerabilă, cumulează o putere instalată totală de 1.919 MW, reprezentând 8,7% din totalul unităţilor la nivel naţional, de 22.000 MW. Unităţile care primesc în acest an certificate verzi sunt parcuri eoliene de 1.47,5 MW, unităţi fotovoltaice de 13 MW, centrale pe biomasă de 38,6 MW şi hidrocentrale cu o putere cumulată de 420 MW.

Potrivit datelor Transelectrica, odată cu apariţia tot mai multor centrale eoliene şi fotovoltaice este necesară extinderea liniilor electrice de transport, iar "la limită" centralele termice "pot fi eliminate". "Ar fi de dorit ca echipamentele de stocare (a energiei - n.r.) să fie cât mai aproape de zonele de producţie şi atunci volumul de investiţii în reţele scade. Teoretic, la limită, centralelor termice pot fi eliminate", potrivit companiei de stat.

Producătorii de energie regenerabilă nu vor putea produce "decât în limita în care energia poate fi consumată", iar preţul certificatelor verzi ar putea chiar să scadă sub limita minimă stipulată de legislaţie, dacă va exista un surplus de capacităţi de producţie."Dacă va creşte energia preluată în sistem, va exista un plus de certificate verzi şi le va scădea preţul spre 27 de euro (limita minimă stabilită prin lege - n.r.) sau, dacă apare o piaţă neagră, chiar sub preţul minim", potrivit sursei citate.

PIAŢĂ

În prezent, cetificatele verzi se tranzacţionează la preţul maxim permis de lege, de 50 euro pe unitate, din cauză că oferta este mult mai mică decât cererea. Totodată, producătorii de energie în unităţi clasice (pe cărbuni, apă, gaze sau păcură) ar putea să câştige mai mulţi bani, chiar dacă vor produce în volum mai puţină electricitate, ca urmare a faptului că vor furniza servicii de sistem.

CAPACITĂŢI

În România există unităţi de producţie a energiei cu o putere instalată total de aproximativ 22.000 MW. După 1990 producţia maximă nu a depăşit 10.500 MW. Înainte de 1989 erau înregistrate vârfuri de consum de 15.000 MW.

Vizualizări: 237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: