Transfer surprinzător pregătit la CFR, de la Universitatea Craiova

Un transfer surpriză este pregătit de Dan Petrescu de la Universitatea Craiova. Acesta spune că ar fi o idee bună să îl aducă la CFR pe Paul Papp de la Universitatea Craiova.

În căutare de întăriri pentru compartimentul defensiv, ardelenii, care negociază și cu Kevin Boli, de la FC Botoșani, s-ar putea reorienta către stoperul pe care oltenii au vrut să-l dea afară, Paul Papp, așa cum a anunțat chiar tehnicianul campioanei. Deși a recunoscut că nu se gândise încă la internaționalul român, Petrescu a admis că este o variantă de luat în calcul, fiind un fotbalist experimentat și cu meciuri în picioare. Dan Petrescu a anunțat că până duminică vor ajunge în Gruia un atacant și un fundaș central, iar campioanei României s-ar putea alătura și un al treilea fotbalist, a cărui poziție nu a fost încă dezvăluită de antrenor. „Cred că vor veni jucători până la meciul de joi. Înțeleg că sâmbătă se încheie perioada de transferuri. Sunt convins că vor veni. Clubul nu doar vinde jucători, ci și ia. O să vedeți că vor veni jucători. Dar există greutăți în a găsi jucători liberi, care să fie valoroși, așa cum vrem noi. Încercăm să luăm acum doi sau trei jucători. Cred că un fundaș central și un atacant vor veni până duminică la echipă. Nu ne-am gândit la Paul Papp, dar e o idee bună. De ce? Am văzut că a jucat ieri. Nu e bine să vorbesc despre jucători care au contract. Eu propun cine să vină și cine să plece. Dar nu eu mă ocup mai departe”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

CFR Cluj va primi miercuri, de la ora 19:15, vizita celor de la FC Voluntari.

Vizualizări: 6,593

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: