Trei candidați se “bat” pentru șefia FNME. Cine are prima șansă!

Alegeri cu emoții pentru liderul Federației Naționale Mine Energie. Dumitru Pârvulescu are deja doi contracandidați. Este vorba de Nelu Roșca și Nicolae Răscol. Noul președinte al FNME va fi ales în luna decembrie, în cadrul unui congres care va avea loc în județul Vâlcea.

Alegerile în cadrul FNME sunt programate pe 10 decembrie. Trei persoane și-au depus candidaturile pentru cea mai importantă funcție din Federație. Este vorba de actualul președinte, care pleacă cu prima șansă, și încă doi sindicaliști.

Dumitru Pârvulescu a explicat cum a preluat Federația în urmă cu patru ani de la fostul președinte Marin Condescu: „Mai sunt candidați. Strategia mea a fost făcută în timpul mandatului de patru ani. Foarte multă lume probabil confundă perioada de acum cu cea de acum câțiva ani când, prin forța financiară, sindicatele aveau o influență mult mai mare în viața economico-financiară a entității. Federația, față de momentul când am preluat-o, are mai puține perfuzii. Am preluat-o după domnul Condescu, după acea perioadă aproape de exterminare a Guvernului de atunci, prin domnul Ciurel. A fost gestionată foarte prost în perioada aceea de luptă, am preluat-o destul de găurită”.

Pârvulescu a mai explicat că Federația are datorii în prezent de câteva sute de mii de lei. „Are datorii destule acum, dar mult mai mici decât când am preluat-o. Sunt cifre de miliarde de lei vechi. Au fost situații în care am putut să negociez cu cei care aveam datorii. Le-am mai eșalonat, le-am mai redus. Avem un proces câștigat de Ciurel cu fosta conducere a Federației și ne-a lăsat o gaură destul de mare. O plătim în tranșe. Știu că a fost propunerea din Rovinari, pentru domnul Răscol, și de la Roșiuța, susținerea este pentru domnul Roșca. Sindicatele fac propunerile către Federație. Multă lume probabil nu știe care e diferența între sindicat și Federație. Discuția cu cei doi se va purta în Congres. Fiecare va avea strategia sa și va spune ce dorește să facă cu Federația aceasta, unde vrea să o ducă”, a mai spus liderul FNME, la Tele3.

Vizualizări: 1,607

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: