Trei rovinăreni, suspectaţi de tâlhărie

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi din localitate, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Cei în cauză sunt suspectaţi că au deposedat prin violenţă, un alt bărbat, de suma de 9 lei.

În data de 23.12.2011, ora 03:35, poliţiştii Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi direct de către P.C., de 47 ani, din localitate, cu privire la faptul  că, în jurul orelor 03:15, a fost agresat şi deposedat de suma de 9 lei, de către trei persoane din Rovinari.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că partea vătămată a avut un conflict verbal cu J.G., de 46 ani, A.R., de 30 ani şi B.M.M., de 23 ani, toţi din Rovinari, în timp ce se aflau în incinta unui bar situat pe strada Muncii. La un moment dat, a părăsit localul, iar cele trei persoane l-au urmat. Sub pretextul că partea vătămată are o datorie neachitată la localul în care a consumat, cei trei suspecţi l-au lovit şi l-au deposedat de suma de 9 lei.

Poliţiştii i-au depistat pe cei trei suspecţi şi i-au condus la sediul Poliţiei oraşului Rovinari.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: