Trei școli închise pentru reabilitare: Nu puteam să mai țin copiii să învețe în acele condiții

Autoritățile locale din comuna Mușetești s-au văzut nevoite să închidă trei școli din comună și să le bage în reabilitare totală. S-a luat această decizie pentru că unitățile de învățământ erau într-o avansată stare de degradare și reprezentau un pericol pentru copii. Elevii au fost mutați la alte unități de învățământ până la finalizarea lucrărilor.

Reabilitarea celor trei școli din Mușetești care deveniseră un pericol pentru elevi a început în anul 2018 cu unitatea de învățământ din satul Larga. Au urmat apoi școlile din Stăncești și Grui în 2020 prin PNDL 2, care urmează să fie finalizate în perioada următoare.

”Aceste școli erau într-un avansat stadiu de degradare. Nu puteam să mai țin copiii să învețe în acele condiții, cu tavanele șubrede, cu grupuri sanitare în spatele curții și multe altele. Am mutata elevii la alte școli din comună și le-am băgat în reabilitare totală. Elevii învață acum la școlile din Sârbești și Mușetești. O școală a costat 350.000 de lei și cealaltă 500.000 de lei, vorbesc de cele finanțate prin PNDL2. În scurt timp se vor finaliza lucrările”, a declarat primarul Cosmin Băban.

Vizualizări: 943

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: