Protestele sindicaliştilor finanţişti precum şi cel de-al XV-lea Congres al PCR desfăşurat prin intermediul PSD au eclipsat cel mai important eveniment al ultimelor luni care a fost întâlnirea anuală a Comisiei Trilaterale ce s-a desfăşurat timp de trei zile, la Bucureşti. Greii lumii bancare, politice şi economice, adepţi ai politicii globalizării au fost la Bucureşti şi puţină lume a remarcat acest lucru. De la înfiinţarea sa, în 1973 de către bancherul american David Rockefellerm, Comisia a atras tot felul de comentarii în majoritatea lor atenţionări reuşind ca alături de Clubul de la Roma, organism superelitist să bage spaima în adepţii formaţiunilor statale tradiţionale, ai naţionalităţilor şi ai independenţei economice, sociale şi teritoriale. Deşi teoretic membrii acestei Comisii nu pot deţine funcţii executive, cei 300 de componenţi ai Trilateralei sunt ori persoane sonore care au îndeplinit funcţii înalte în state sau corporaţii ori viitori ocupanţi ai acestor funcţii. Secretomania care domină întrunirile Clubului de la Roma precum şi ale Trilateralei a creat poveşti nemuritoare în care masoneria este prezentă ca de altfel şi mâna lungă a acesteia, organismele financiare de la care tocmai ne-am împrumutat şi noi. Fără să fiu bolnav de suspicionită cred că de mulţi ani şi politica României este ajutată din când în când să se concretizeze de deciziile acestor organisme în aparenţă aproape filantroape care sunt dispuse să-şi dea un sfat chiar şi atunci când nu ai nevoie. Dincolo de nenumărate speculaţii care se pot face şi dincolo de folclorul internaţional care s-a dezvoltat în jurul acestor feluri de organisme ar trebui să punctăm faptul că alegerea României ca ţară gazdă de desfăşurare a întrunirii anuale nu cred că este pur şi simplu întâmplătoare. Evenimentele care au precedat-o şi mă refer aici la vizita cancelarului german care a fost mai mult decât încurajatoare pentru mersul României precum şi la vizita fulger a reprezentantului uneia dintre cele mai mari puteri economice, Gazprom, mă îndreptăţesc să aştept cu interes evoluţiile viitoare. În acest context, congresul  roşilor cu tot efortul lui Vântu de a-l mediatiza rămâne doar un eveniment costisitor care a arătat un partid decuplat de interesul naţional şi prea ancorat în setea de putere. Îndemnul la grevă generală şi blocarea statului în scopul răsturnării Guvernului, îndemn proferat de la înălţimea tribunei roşii este demn de acţiunile unui Guevara infantil care nu realizează că lumea s-a schimbat şi dacă nu vrem să ne schimbăm odată cu ea vom fi convinşi să o facem! Un lider politic care îndeamnă deschis la acţiuni de forţă pentru a schimba puterea politică aleasă se descalifică prin iresponsabilitate şi dispreţ faţă de regulile democratice. Dacă vrei să faci revoluţie proletară, îţi iei puşca şi pleci în munţi. Numai că vremurile acelea au trecut iar acum, în lume, nu poţi face ce vrei ci doar ce se mai poate!