Trimis în judecată pentru păgubirea CE Oltenia. Ce a făcut cu banii!

Executorul judecătoresc Nicolae Gagiu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru prejudicierea Complexului Energetic Oltenia. Procurorii DNA din Craiova îl acuză de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și spălare de bani.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2015 – noiembrie 2020, Nicolae Gagiu, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării a trei proceduri de executare silită, ar fi cauzat un prejudiciu Complexului Energetic Oltenia în valoare de 1.485.325 lei concomitent cu obținerea pentru sine a unui folos necuvenit în același cuantum.

Concret, deși prin deciziile instanțelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc din Târgu Jiu, acesta ar fi transferat și ulterior ar fi retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menționată mai sus.
De menționat este faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2020, în condițiile în care executorul știa că este cercetat penal, ar fi efectuat din nou acte de executare silită cu încălcarea dispozițiilor legale, în aceeași modalitate.

„O parte din bani dobândiţi în modalitatea de mai sus ar fi fost folosiţi de Nicolae Gagiu la cumpărarea unui imobil, iar ulterior, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor folosiţi pentru achiziţia respectivă, l-ar fi donat unei rude”, susțin procurorii.

Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile ce aparțin inculpatului și unei alte persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Vizualizări: 2,608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: