Turist mort după ce a înghețat în Parâng

În ciuda temperaturilor ridicate din această perioadă, un turist din Târgu Mureș și-a pierdut viața la sfârșitul săptămânii trecute în timpul unei drumeții pe care o făcea în zona Parâng, frigul fiind cel care i-a pus capăt zilelor.

Bărbatul de 48 de ani era pe munte împreună cu alți prieteni de-ai săi, iar sâmbătă seara i s-a făcut rău, intrând în șoc hipotermic. Cei care îl însoțeau au cerut ajutor la Salvamont, iar echipa de intervenție l-a găsit pe mureșean într-o stare foarte proastă, temperatura corpului său fiind de circa 15 grade Celsius, mult sub cea normală. Șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a explicat cum s-a petrecut nenorocirea: „Este vorba despre un grup de turiști de circa 20 de persoane. Au început o ascensiune din Groapa Seacă, dinspre Valea Jiețului, și au urcat spre Parângul Mare și trebuiau să coboare pe Transalpina, unde îi aștepta un microbuz. Unuia dintre ei i-a venit rău. Avea ceva probleme de sănătate și a intrat în comă. A fost alertat Serviciul Salvamont prin sistemul 112. Am deplasat acolo o echipă de șapte salvatori montani, cu o targă specială, cu tub de oxigen”.

Misiune îngreunată de viscol

Salvamontiștii l-au adus pe bărbatul de 48 de ani pe targă. În același timp, îl resuscitau. „La 21,10 primii salvamontiști au ajuns la victimă, au pregătit-o pentru transport cu folii de supraviețuire și încălzitoare și au început deplasarea ei pe targa de salvare, efectuând manevrele de resuscitare pe perioada transportului. În zona de creastă, temperaturile scăzute au făcut ca ploaia să se transforme în ninsoare, misiunea de salvare devenind și mai dificilă. La ora 3.00, după circa trei ore de resuscitare, defibrilări multiple, perfuzări, tratament pentru ridicarea temperaturii corpului, realizate direct în ambulanța staționată la peste 2.000 de metri, cu transport de medicație suplimentară trimis urgent de la primul spital și transferat din mașina de transport, salvamontiștilor, pentru a-l duce mai departe, în vârful muntelui, la locul în care se încerca readucerea victimei la viață. A fost greu. Noapte, viscol, ploaie, ninsoare, temperaturi scăzute, lucru în vârful muntelui, lupta cu secundele, încărcătură psihică mare, efort fizic dus la limită, acestea au fost elementele care au definit acțiunea”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

Victima a fost transportată mai întâi la spitalul din Novaci și apoi la cel de la Târgu Jiu, dar după câteva ore de eforturi făcute de medici pentru a-l menține în viață, turistul a decedat. Acum a fost deschisă o anchetă pentru a fi stabilite împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața, fiind așteptat și un raport al medicilor legiști în acest sens.

Galerie foto


Vizualizări: 3,199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: