Un atacant sârb la Pandurii ?

Pandurii a anunţat de curând că se va întări cu un atacant de naţională după iminenta plecare a lui Nistor în Franţa la Evian. Atacantul pare să fie sârbul de 21 de ani, Aleksandar Pesic. Acesta a jucat în ultimele 3 sezoane în Republica Moldova la Şerif Tiraspol şi a marcat de 25 de ori în 59 de meciuri. În ultimul sezon, Pesic a contribuit cu 6 goluri în 24 de meciuri la titlul de campioană obţinut de Şerif. Pesic, care a mai jucat şi în Grecia la OFI Creta, are 6 selecţii în naţionala under 19 a Serbiei şi una în cea under 21. Atacantul e adus la Pandurii de mai vechea cunoştiinţă Zvonko Milojkovic. "Pesic e un jucător foarte interesant. E component al naţionalei de tineret a Serbiei şi promite mult. De această dată, domnul Condescu nu va avea mult timp de negocieri. Sunt în drum spre Târgu Jiu şi am toate actele băiatului pentru a fi semnate", a declarat azi pentru ProSport impresarul sârb.

250 - de mii de euro e cota de piaţă a lui Pesic, atacant liber de contract după 3 ani la Tiraspol

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: