Câte haine purtaţi în concediu?

Femeile au în general o problemă cu hainele pe care le duc în valiza cu care merg în concediu. Un sondaj efectuat recent arată că femeile poartă doar o treime din hainele pe care le "strecoară" în bagajul de concediu. În bagajul pentru o vacanţă de două săptămâni, femeile împachetează peste 150 de articole vestimentare şi folosesc doar 57 în perioada menţionată.

Astfel, femeile au nevoie, în medie, de doar 57 de articole vestimentare în valiză pentru o perioadă de concediu de două săptămâni. Însă reprezentantele sexului frumos împachetează, în medie, peste 150 de lucruri, de la fuste, topuri, lenjerie intimă şi costume de baie la încălţăminte cu tocuri înalte şi pijamale. Potrivit sondajului realizat, peste două treimi din lucrurile împachetate în valiză rămân neatinse în timpul concediului.

Taxate în plus la aeroport pentru exces de bagaje

O treime dintre femeile care au răspuns întrebărilor sondajului au precizat că de multe ori au fost taxate în plus la aeroport pentru „excesul” de bagaje. De exemplu, o femeie îşi ia în vacanţă 13 fuste, din care poartă doar patru, iar pantalonii scurţi sunt în număr de zece perechi în valiza doamnelor, fiind purtate doar patru dintre ele. Sandalele ocupă şi ele un rol important în concediu, femeile strecurându-şi în bagajul de vacanţă şase perechi, din care poartă doar trei, patru pălării, dar poartă doar una, şi îşi calculează că au nevoie de cinci rochii de seară, dar îmbracă maximum două. Multe hainele din valiză rămân neatinse, având în vedere că pot trece şi câte trei zile în care doamnele stau doar lângă piscină pentru a se bronza.

Îşi mint partenerii privind greutatea bagajului

Jumătate dintre femeile chestionate au recunoscut că îşi mint partenerii privind greutatea bagajului înainte de a pleca spre aeroport, din teama de a nu fi puse să renunţe la lucrurile considerate inutile.

Un alt aspect rezultat din sondaj este acela că femeile se întorc cu mai multe bagaje din concediu, având în vedere că există o listă cu articole care trebuie cumpărate de la destinaţia aleasă, fie suveniruri, fie îmbrăcăminte specifică zonei respective şi chiar lucruri inutile, dar care le fascinează pe doamne, precum articole pentru bucătărie şi baie. Accesorii precum ochelarii de soare, pălăriile, inelele, brăţările şi genţile ocupă un spaţiu important din bagaj.

BĂRBAŢI

Potrivit sondajului, în medie, bărbaţii îşi iau în concediu aproximativ 40 de articole vestimentare. Pe de altă parte, bărbaţii îşi împachetează foarte uşor hainele, timpul destinat acestei acţiuni fiind foarte scurt.

Vizualizări: 238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: