Un cunoscut primar din Gorj se retrage: Recunosc că am o vârstă

Ajuns la al cincilea mandat, primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, are în plan să se retragă de la primărie peste patru ani. Acesta admite că este cazul să lase loc și tinerilor să preia frâiele instituției și vrea să renunțe la finalul mandatului pe care abia l-a preluat.

Ion Ciocea, primarul din Bustuchin, se numără printre cei mai populari primari din județul Gorj. A câștigat primăria de fiecare dată fără emoții și e convins că ar mai obține votul de încredere al localnicilor din comună și peste patru ani. Dar, vrea să se retragă.

Ciocea a adăugat că este nevoie să lase și tinerii la conducerea primăriei. “Fiecare știm când trebuie să ne retragem în glorie. Eu știu că lumea m-ar mai vota, dar eu sunt un om sincer. Am văzut ce înseamnă să fii primar la 39 de ani, la 59, și să fii și la 64 și să mai fii și după 68? Nu mai ai puterea aia pe care o aveai în tinerețe. Eu văd că pot, am plăcerea de a avea activitate. Nu aș putea să stau. Trebuie să recunosc că am o vârstă. E nevoie de noi, dar trebuie să lăsăm și tinerii să preia conducerea”, a declarat Ion Ciocea, primarul din Bustuchin, la Accent TV.

Ion Ciocea a preluat, miercuri, noul mandat. Este al cincilea mandat de primar.

Vizualizări: 3,156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: