Un eliminat la ultima probă a simulării bacalaureatului

Elevii de clasa XII-a au susținut vineri ultima, 17 martie, probă a simulării examenului de Bacalaureat. Ei au avut de ales între fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie. Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” din Târgu Jiu a fost eliminat din sala de examen pentru că a încercat să copieze.

La nivelul județului Gorj, din cei 3.079 de candidați care trebuiau să se prezinte la probă, 355 de elevi au ales să lipsească. Cât privește subiectele probei la alegere, elevii nu s-au plâns de complexitatea lor. La simularea Evaluării Naţionale şi a Examenului de Bacalaureat au participat peste 9.000 de elevi de clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a. Notele vor fi trecute în catalog, numai la solicitarea copiilor. Potrivit ISJ Gorj, rezultatele vor fi afișate pe 31 martie.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: