Un fost antrenor de la Pandurii, interimar la FCU Craiova!

Fost antrenor la Pandurii în mai multe mandate, în care a pregătit portarii, Vali David va fi antrenor interimar la FCU Craiova. Până acum David a fost antrenorul cu portarii al celor de la FCU Craiova și cunoaște foarte bine jucătorii din lot. 

Vali David va asigura interimatul formației oltene cel puțin pentru deplasarea cu UTA. El a susținut vineri o conferință de presă la care a fost prezent doar ofițerul de presă al oltenilor, fără jurnaliști!

Adrian Mititelu a intrat în criză de timp după ce l-a dat afară pe Giovanni Costantino. Variantele Marius Croitoru și Emil Săndoi au picat, după cum a anunțat gsp.ro iar patronul oltenilor a fost nevoit să improvizeze, apelând la un om de încredere din cadrul clubului: Valentin David, antrenorul de portari.

La conferința de presă dinaintea meciului cu UTA, Valentin David și-a asumat poziția de antrenor interimar al echipei. El a spus că misiunea lui este să își mobilizeze elevii cu UTA și rivala CSU Craiova.

„Suntem obligați să redresăm acest traseu negativ al echipei și o vom face începând cu această deplasare de la Arad. Bineînțeles că nu ne va fi ușor. Echipa simte o ușoară neîncredere, însă după ce am vorbit cu jucătorii după meci, și noi, cei din staff, și Adrian (n.r.- Mititelu), cred că i-am făcut să înțeleagă că numai ei pot să redreseze situația și că nu este o situație disperată. Suntem pregătiți pentru acest meci din toate punctele de vedere.  Sper din suflet să îi fac pe jucători să trăiască la intensitate maximă aceste două meciuri, pentru că sunt foarte importante, cel de la Arad și cel cu CSU de acasă, pentru a mai aduna câteva puncte.”, a declarat Valentin David la conferința de presă premergătoare meciului cu UTA.

FCU Craiova se află pe locul 12 în Liga 1, cu 31 de puncte, la egalitate cu Poli Iași, aflată pe poziția a 13-a, ce duce la barajul de menținere în primul eșalon. Oltenii au însă un golaveraj superior.

Vizualizări: 2,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: