Un fotbalist a murit subit în timp ce alerga

Fotbalistul timișorean Caius Lungu a murit în această dimineață la Timișoara, în mod total neașteptat. El a mers de dimineață la alergat cu fratele său și a făcut infarct iar toate încercările medicilor de a-l resuscita au fost în zadar.

Caius Lungu, fotbalist în vârstă de 36 de ani, legitimat la Ripensia Timișoara, alerga, în momentul incidentului, împreună cu fratele său prin oraș, când brusc i s-a făcut rău. Fratele a apelat numărul unic de urgență 112, iar un echipaj SMURD din cadrul ISU Banat a intervenit și l-a transportat de la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdăneștilor la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

„În urma primelor cercetări a reieșit faptul că, un echipaj SMURD din cadrul ISU Banat a transportat de la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdaneștilor un bărbat de 36 de ani, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate după ce i s-ar fi făcut rău. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis Poliția Timiș.

Miercuri dimineața acesta a ieșit să alerge cu fratele său, pe un teren din cartierul timișorean Ronaț. Deși era ora 6, și, teoretic, nu era foarte cald, Caius Lungu s-a prăbușit pe teren. Jucătorul nu avea o patologie cardiacă ce să fie cunoscută. 

Fost fundaș dreapta, Caius Lungu avea 36 de ani. El a jucat, în cariera sa, la Fortuna Covaci, Voința Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea, în Italia, la Colorno, la Ripensia Timișoara, Pobeda Dudeștii Vechi, CSM Reșița, iar în ultimul an, la Timișul Șag. 

Clubul Ripensia a transmis un mesaj de condoleanțe după dispariția subită a jucătorului, care a șocat toată lumea fotbalului timișorean.

”Cu profundă tristețe, clubul Ripensia Timișoara anunță trecerea prematură în neființă a fostului nostru jucător, Caius Lungu, la doar 36 de ani. Caius a fost un om dedicat fotbalului, un coleg apreciat și un component valoros al echipei noastre. Pierderea sa fulgerătoare ne îndurerează profund, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia lui, către cei dragi și către toți cei care l-au cunoscut. În aceste momente de durere, ne exprimăm întreaga compasiune și susținere. Ripensia Timișoara îi va păstra mereu amintirea vie și îi va onora contribuția pe teren și în afara lui. Odihnește-te în pace, Caius”, este mesajul clubului.

Vizualizări: 1,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: