Un gorjean cere să fie eutanasiat

Un gorjean din Mătăsari nemulţumit de activitatea magistraţilor cere să fie eutanasiat. Virgil Bîgiu a depus ieri un memoriu la Tribunalul Gorj prin care cere să fie omorât împreună cu soţia sa. Bărbatul este într-o situaţie disperată şi nu mai are nicio speranţă că i se va face vreodată dreptate.

Bîgiu a devenit cu cunoscut mai ales după ce a participat la emisiune Românii au talent. Gorjeanul a impresionat juriul după ce a bătut cuie cu mâna.

Problemele bărbatului au început în anul 2006, atunci când soţia lui care lucra la o firmă de fier vechi din Târgu-Jiu ca macaragiu a suferit un accident în timpul programului. „Soţia mea a lucrat 16 ani la o firmă de colectare a fierului vechi din Târgu-Jiu. Era macaragiu, iar acum cinci a suferit un accident de muncă. Laba piciorului i-a fost prinsă atunci de un container şi i-a fost strivită. De atunci umblăm prin tribunale. Din cauza unor procurori şi experţi a ajuns din victimă inculpată, pentru că spun ei că accidentul s-a produs din cauza soţiei mele. Până anul trecut a primit şi pensie, dar i-au tăiat-o. Nu este posibil aşa ceva”, povesteşte omul. 

Gorjeanul nu mai are nicio speranţă că soţiei lui i se va face dreptate. După nenumărate proteste, Virgil Bîgiu cere printr-un memoriu pe care l-a depus ieri la Tribunalul Gorj eutanasierea. „ Am făcut proteste de nenumărate ori fără nicun rezultat. Am ajuns la capătul puterilor. Cer să fiu eutanasiat şi eu şi soţia mea pentru că nu mai rezistăm. Am depun un memoriu la Tribunal şi vreau să merg în audienţă la preşedintele României.”  

Bărbatul vrea cu orice preţ să se facă dreptate în această cauză.

Circ şi în sala de judecată

Virgil Bâgiu şi-a expus, de altfel, problemele pe care le avea chiar în faţa judecătorilor de caz, magistraţii Şerban Şarapatin şi Dumitru Păsărin mirându-se când au văzut ce le solicita justiţiabilul din faţa lor. „Eutanasiaţi-mă domnilor. Am ajuns în ţara asta să aibă câinii mai multe drepturi decât noi, oamenii. Au venit miercuri la faţa locului şi domnul expert a făcut ce a vrut, numai adevărul nu a încercat să-l afle. Mai bine ne omorâţi pe toţi domnule preşedinte că la ce să mai trăim?! Eutanasiaţi-ne”, a spus Bâgiu, nemulţumit de felul în care a fost făcută o expertiză la faţa locului. Preşedintele completului l-a asigurat însă pe acesta de faptul că expertiza respectivă reprezintă doar una dintre probele aflate la dosar şi că ea nu este decisivă în pronunţarea unei sentinţe.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: