Un gorjean îi face echipă lui Hagi

George Filip, în vârstă de 33 de ani, din Târgu Jiu, este unul dintre cei mai buni scouteri din Europa. Tânărul lucrează cu mai multe echipe europene, însă cea mai mare satisfacţie a sa o reprezintă colaborarea cu Gică Hagi. George Filip este cel care i-a şi făcut ”Regelui” echipa, aducând fotbalişti valoroşi la FC Viitorul.

George Filip este din Târgu Jiu, însă ultimul deceniu şi l-a petrecut în Bucureşti. Gorjeanul este un căutător de talente de top și lucrează cu mai multe echipe din vest, printre care Lech Poznan, Nec Nijmegen, FC Bruges. Chiar şi aşa, spune că cel mai bine colaborează cu Gică Hagi. ”Lucrez de mai mult timp cu Hagi. În iarnă l-am dus pe Eduard Florescu, acum l-am dus pe Robert Băjan, fundaşul dreapta de la Pandurii Târgu Jiu. I-am propus acolo, lui Hagi i-a plăcut de ei și i-a acceptat. Am o relaţie foarte bună cu Hagi. Vorbim des despre fotbal. În trecut am mai fost aproape să aduc un fost jucător al Barcelonei de pe vremea lui Guardiola, Gai Asulin. Îl ştiam de mai multă vreme, am vorbit cu el, Hagi l-a vrut, i-a făcut oferta şi când să se urce în avionul de Bucureşti a zis ca nu mai vine. Probabil, iubita lui, un fotomodel britanic, l-a făcut să se întoarcă. A trecut un an şi, în vara aceea, după ce Viitorul luase titlul de campioană, mă pomenesc cu un mesaj de la el în care mi-a spus că a fost cel mai mare prost că nu a venit în România”, a povestit George Filip.

Târgujianul a spus cum a mers să aducă un francez la FC Viitorul, dar, deşi sportivul era încântat de idee, a refuzat de teamă că nu își va primi salariul la timp. George Filip a lucrat și pentru FC Dinamo, ca chief scout, reuşind să aducă mulţi jucători. Printre sportivii pe care i-a atras în România se numără și Hatem Elhamed, Miha Mevlja sau Antjun Paljic.

George Filip spune că iubeşte fotbalul și acesta este motivul pentru care a ales să practice meseria de scouter. ”Gică e nebun după fotbal. Dacă îl prinzi cu chef de vorbă, vorbeşti cu el ore întregi despre fotbal și nu se plictiseşte. De aceea a și ajuns unde a ajuns cu academia lui. Cel mai mândru mă simt că a apărut în presa din Olanda numele meu, legat de un jucător pe care l-am descoperit. Am vrut să-l aduc la Dinamo. Din cauza banilor, a plecat la Tottenham pe 20 de milioane de lire”, a mai spus tânărul.

George Filip a fost prezent şi în Polonia, acolo unde FC Viitorul a desfăşurat cantonamentul.

Vizualizări: 4,445

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: