Un gorjean îşi cheltuieşte pensia cu sterilizarea maidanezilor

Un iubitor de animale din comuna Câlnic cheltuieşte foarte mulţi bani pentru sterilizarea câinilor comunitari. Dumitru Racoceanu a sterilizat deja 11 maidanezi, iar acum le caută stăpâni. Deşi a plătit câte 1,5 milioane de lei vechi pentru fiecare sterilizare, gorjeanul nu va pretinde să fie despăgubit de cei care îi adoptă câinii.

Dumitru Racoceanu, în vârstă de 73 de ani, este un gorjean care până în urmă cu 5 ani a locuit în Bucureşti. Acesta a fost economist în industria chimică din capitală. În prezent, pensionar stabilit în comuna Câlnic, îşi dedică foarte mult timp îngrijirii câinilor fără stăpân. Încă din copilărie a fost pasionat de animale, însă o întâmplare inedită l-a marcat pentru totdeauna. „Eram în armată şi pentru prima şi ultima dată din viaţa mea m-am îmbătat atât de rău încât am adormit pe câmp. Nu ştia nimeni nimic de mine, era frig iar câinele unităţii m-a găsit şi toată noaptea m-a încălzit cu blana lui. Practic mi-a salvat viaţa şi nu am cum să nu iubesc câinii. Îmi pare foarte rău de animalele fără stăpân şi cred că toată lumea ar trebui să le acorde mai multă atenţie. Am sterilizat 11 câini şi pentru fiecare am plătit, din pensia mea, câte un milion şi jumătate de lei vechi. Chiar dacă sunt bani mulţi, în continuare voi steriliza şi alţi câini dacă îmi vor apărea mai apare prin curte“, a declarat Dumitru Racoceanu. În afară de aceştia, gorjeanul mai are încă 7 căţeluşi, pe care îi iubeşte foarte mult.

ADOPŢII

Dumitru Racoceanu caută stăpâni pentru căţeii săi. Deşi a plătit peste 20 de milioane de lei vechi pentru sterilizarea câinilor, gorjeanul îi oferă gratis. El are însă o condiţie şi anume ca cei care doresc să-i adopte să fie oameni buni la suflet.                                 

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: