Un oraș din România va încălzi clădirile cu energie geotermală

Municipiul Salonta, al doilea oraș ca mărime din județul Bihor, după Oradea, va încălzi clădirile municipalităţii cu ape geotermale. Recent s-a scos la licitație un contract de 14 milioane lei pentru proiectarea și execuția de foraje care au ca scop scoaterea la suprafață a apei geotermale aflată la o adâncime de până la 1.700 metri.

Aceasta este prima fază a unui proiect mai mare care presupune utilizarea acestei ape natural calde pentru a asigura termia clădirilor municipale din localitate, proiect finanțat în mare parte din fonduri europene nerambursabile.

Salonta o ia astfel pe urmele Beiușului, tot din Bihor, care de aproape două decenii folosește soluția geotermală pentru încălzirea orașului. Locuitorii din Beiuș au și cele mai mici facturi din țară la încălzire, ca urmare a acestui lucru, sub 100 lei gigacaloria, acest tip de termie folosind resursa regenerabilă. Apa iese fierbinte din pământ, se duce prin țevi la clădiri, după ce se răcește pe circuit, este reintrodusă în pământ pentru a se încălzi din nou. Și în Oradea, cel mai mare oraș din Bihor și unul dintre cele mai mari din vestul țării, a început să se folosească soluția geotermală pentru încălzire, însă procentul ei este foarte redus – 5% din necesarul total al orașului. Deocamdată doar vestul țării cochetează cu această soluție pentru termie municipală. În restul țării, mai nimic, și din cauza că nu orice zonă deține resurse de apă geotermală.

Proiectul mare, aprobat deja la finanțare de către UE costă 30 milioane lei, din care 29 milioane fonduri nerambursabile, trebuie finalizat până în august 2023 și presupune, după foraje, construcția unui întreg sistem centralizat de încălzire pe bază de apă geotermală pentru 8 clădiri municipale.

Spitalul Municipal, Cantina socială, Unitatea de Asistență Medico-Socială, Sala de sport, Casa Roth, Primăria, Casa de cultură și grădinița cu program prelungit sunt câteva dintre obiectivele care vor primi căldură în acest mod. Pentru transportul apei termale se va realiza un traseu de aducțiune de la foraj până la punctul termic central situat în curtea Spitalului Municipal, în lungime de aproximativ 3.200 m și un traseu de reinjecție care transportă apa geotermală uzată de la centrală până la puțul de reinjecție, în lungime de aproximativ 3.200 m. Costul lucrărilor este finanțat aproape cu totul din bani europeni nerambursabili, susțin reprezentanții municipiului, în frunte cu primarul Torok Lăszlo.

Vizualizări: 1,535

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: