Final de lună aglomerat la Rânca

Ultimul weekend al lunii ianuarie 2022 a adus mii de turiști în zonele montane din România. Și de această dată, stațiunea Rânca a fost plină ochi de românii dornici de distracție. Încă de la primele ore ale dimineții, turiștii și-au luat schiurile și săniuțele, iar apoi au pornit pe pârtie pentru a se bucura de stratul de zăpadă numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Ziua de sâmbătă, 29 ianuarie 2022, s-a anunțat a fi una destul de aglomerată în zona montană a județului Gorj. Sute de turiști au luat cu asalt pârtiile din Rânca, iar distracția a fost ca la ea acasă.

”Este ultima sâmbătă a lunii ianuarie 2022, iar stațiunea este din nou plină de turiști. Toate pârtiile funcționează, iar turiștii se distrează de minune. După cum vedeți, soarele este pe cer, iar asta face ca vacanța să fie una perfectă. Sunt mii de turiști în stațiune acum, iar gradul de ocupare este de peste 80%”, spune Constantin Pănescu, liderul cabanierilor din Rânca.

Oamenii sunt cei mai încântați, iar cei mai mulți au venit pentru a se da cu sania, dar și pentru un pahar cu vin fiert. ”Este superb aici. Am venit de ieri și stăm tot weekend-ul. Ne mai dăm cu sania, mai bem un pahar cu vin fiert și ne bucurăm de aerul curat. De asta am venit(...) Ce poate fi mai frumos de atât. Chiar dacă este aglomerat, dar este foarte frumos aici. Zăpada este numai bună pentru schiat(...) Am venit de la București pentru 4 zile. Profităm de fiecare zi liberă pe care o avem și venim la munte”, au spus câțiva turiști.  

Vizualizări: 1,565

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: