Unde e poliţia locală? Târgujienii sufocaţi de gunoaie cer măsuri!

Sunt cel puţin opt ani de când localnicii din Luncilor şi Motrului vin zilnic cu căruţele şi aruncă gunoaie pe un câmp de lângă Strada Făgăraş din Târgu Jiu, chiar în apropierea cartierului de vile. Sesizată de presă, Primăria Târgu Jiu promite că va ecologiza zona, primind o dispoziţie în acest sens şi de la Garda de Mediu. Terenurile sunt private, iar proprietarii ar putea fi puşi să plătească ecologizarea. Localnicii spun că proprietarii sunt poliţişti, ofiţeri SRI şi ISU, dar fiind extravilan, terenul nu a fost construibil. Oamenii cer primăriei să trimită Poliţia Locală în zonă pentru a-i amenda pe cei care aruncă, dar nu se fac auziţi. În zecile de minute în care presa a fost la faţa locului au venit două căruţe cu gunoi şi crengi, dar căruţaşii au mers mai departe după ce au văzut camerele de luat vederi.

 Localnicii de pe strada Făgăraș spun că de ani buni sunt aruncate deșeuri în acea zonă. Au mai spus și că au sesizat Primăria Târgu Jiu despre această problemă și că zona a mai fost ecologizată de autorităţi. La intrarea pe câmp a fost montată și o barieră la un moment dat, care la scurt timp a fost dată de jos de cei care aruncă frecvent gunoaie acolo.

Localnicii știu cine le aruncă, dar de fiecare dată când le-au atras atenţia rău-voitorilor au fost amenințați. "Noi avem casa aici de 8 ani şi aşa este în continuu. S-a făcut curățenie și tot degeaba. Aruncă în permanenţă. Rudarii de pe Luncilor și Motrului aruncă. Vin cu căruțele. Aici e groapă de gunoi. N-ați văzut căruțele? Tot de aia veniseră. Observarăţi că aveau căruța cu crengi, gunoi? Cei de la primărie știu. Au pus barieră, dar au rupt-o și pe aceea. Ne afectează gunoaiele, mirosul. Sunt hoituri, deșeuri, de toate. Canalul e plin", a explicat Constantin Vugigeică, localnic.

Terenurile pe care au fost aruncate aceste gunoaie aparțin unor persoane private, fiind vorba inclusiv de polițiști, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență sau ai Serviciului Român de Informaţii.

 Făptaşii riscă amenzi usturătoare

Doi comisari de mediu au mers miercuri în control pe strada Făgăraș, unde au fost însoţiţi şi de un reprezentant al primăriei. Au stat de vorbă cu localnicii și au dispus măsuri pentru ecologizarea zonei. Nu au reușit să-i identifice pe cei care aruncă mizeriile în zonă, dar spun că vor intensifica verificările în perioada următoare. „Echipa de comisari face cercetările de rigoare în teren după care, în condițiile în care nu vor fi găsiţi făptașii pentru a ecologiza zona, obligația o au proprietarii de teren și în ultimul caz autoritățile publice locale, în speță Primăria Târgu Jiu. Am dat dispoziție ca din acest moment să înceapă acţiunea de salubrizare. Am identificat mai multe zone cu acest risc în municipiu şi am cerut primăriei să monitorizeze prin Poliţia Locală aceste zone", a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.

Comisarii de mediu spun că vor căuta indicii pentru a afla cine sunt cei care aruncă gunoaiele în zonă. Făptașii riscă amenzi între 10.000-15.000 lei de persoană. Dacă este vorba de societăţi comerciale, amenda poate ajunge la 50.000 lei.  

 „De opt ani nu am văzut un poliţist local pe aici”

Localnicii spun că autorităţile locale pot rezolva problema dacă vor. Au venit și cu propuneri. "S-ar rezolva problema dacă ar veni Poliția Locală. Să îi prindă, să-i amendeze. Nu să stea aici non-stop, dar să vină și pe aici, așa cum se plimbă pe alte străzi. Pe aici n-am văzut pe nimeni de 8 ani. Au venit numai când noi i-am sunat. Noi nu avem cu cine să ne înţelegem. Scot furca din căruță, ne ameninţă. Spun că nu e la noi și că nu avem noi treabă", a explicat Dumitru Vugigeică, un alt localnic.

Primăria va trebui să monitorizeze zona, dar și să treacă la ecologizare dacă nu va da de urma proprietarilor terenurilor pe care au fost depuse gunoaie. Comisarii de mediu au spus că primăria își va putea recupera ulterior sumele cheltuite de la proprietarii de terenuri. Cartierul respectiv este unul relativ nou, fiind ridicate în zonă numeroase vile. Localnicii spun că primăria nu mai dă autorizaţii acolo pentru a fi construite noi locuinţe, fiind vorba de terenuri în extravilan.

„S-a mai salubrizat zona, dar ca acum nu a fost niciodată", a explicat Marian Vântu, inspector în cadrul primăriei Târgu Jiu.

Galerie foto



Vizualizări: 2,970

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: