Unii au memoria scurtă

Unanimitatea care s-a lăsat peste apărătorii de toate felurile ai lui Sorin Ovidiu Vântu pare azi cel puţin suspectă, dacă avem în vedere articolele publicate în urmă cu 5 ani, când scandalul FNI era în toi şi când ziariştii lui Voiculescu îl trăgeau în ţeapă pe Vântu, iar apropiaţii lui Patriciu îi dădeau la gioale lui Voiculescu amintindu-i de provenienţa averii sale bănuită a fi de pe urmele conturilor Crescent.

Nici colegii lui CT Popescu nu s-au lăsat mai prejos atacând la baionetă pe cel considerat „Il Capo di tutti capi” al afacerii FNI, FNA, Banca de Scont etc. Pentru că memoria unora este scurtă am selectat  din  ziarul „Adevărul” din 14 februarie 2005 şi Jurnalul naţional din acelaşi an. În ziarul Adevărul, sub titlul „Sorin Ovidiu Vîntu, groparul FNI, a rămas curat şi uscat folosind o armată de oameni de paie”, apăreau următoarele lucruri: ”Primul document oficial, care descrie până în cele mai mici detalii circuitul banilor investiţi la FNI şi care dovedeşte, fără echivoc, implicarea în prăbuşirea fondului a controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a celor două societăţi – SOV Invest şi Gelsor - controlate de acesta, precum şi rolul inculpatului Popa Nicolae, în prezent dispărut fără urmă, "pionul" prin intermediul căruia Sorin Ovidiu Vîntu a retras de la FNI sute de miliarde de lei. Efectuarea expertizei a durat mai bine de un an de zile şi cuprinde 14 "obiective" de cercetare la care cei doi experţi desemnaţi - Aurel Iosif şi Marius Lucian Georgescu - au răspuns cu lux de amănunte.

Expertiza contabilă judiciară i-a vizat printre alţii pe inculpaţii Sorin Ovidiu Vîntu, Ioana Maria Vlas, Popa Nicolae, cercetaţi de procurori pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice, mai multe infracţiuni de fals şi spălare de bani. Cum era de aşteptat, cea mai mare parte a expertizei îl vizează pe S. O. Vîntu, al cărui rol în afacerea FNI nici până în prezent nu a fost lămurit pe deplin de experţi: "Expertiza financiară nu îşi poate explica cum a fost posibil să se instrumenteze astfel de tranzacţii (subscrieri şi răscumpărări de unităţi de fond FNI) cu întocmirea documentelor primare de/şi pe numele inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, dacă acesta nu era investitor FNI!". Potrivit experţilor, Vîntu nu era investitor FNI, deşi, iniţial, pe numele său a existat un carnet de investitor. Ulterior, acelaşi carnet apare pe numele inculpatului Popa Nicolae. Concluzia experţilor a fost că "inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu a fost investitor FNI prin persoane interpuse", respectiv prin Popa Nicolae. De altfel, in acest sens exista o declaraţie-angajament semnată de Popa prin care acesta era autorizat în scris de S.O. Vântu să efectueze tranzacţii la FNI in numele şi în interesul său propriu în baza instrucţiunilor date de Vîntu. Această opinie este atestată şi de faptul că SC SOV Invest SA, ca administrator al FNI, a virat direct în conturile personale ale lui S. O. Vîntu, din răscumpărările de unităţi de fond efectuate de pe carnetele de investitor emise pe numele lui Popa, sume in valoare totală de peste 516 miliarde de lei. In plus, Vîntu a mai beneficiat şi de alte sume de bani transferate în contul său de încă 46 de persoane fizice şi juridice. Referitor la SOV Invest, expertiza arată că societatea lui Vîntu nu şi-a respectat in totalitate obligaţiile asumate prin contractul de administrare încheiat cu FNI, pierderile directe cauzate investitorilor, prin încasarea in plus ridicându-se la peste 203 miliarde de lei, drept comision de administrare. Expertiza contabilă arată ca banii investitorilor, odată intraţi în buzunarul lui Vîntu, au avut diverse destinaţii. Numai pentru reclamă, în perioada ianuarie 1999 - mai 2000 s-au cheltuit sume de ordinul zecilor de miliarde. Publicitatea a fost asigurată, printre alte firme de specialitate, şi de SC Curentul SA, care a încasat in doi ani, de la SOV Invest şi FNI, peste 47 de miliarde de lei. Alte aproximativ 650 de miliarde de lei au plecat din conturile lui Vîntu, Gelsor (societate la care Vântu era acţionar majoritar) şi SOV Invest pentru constituirea sau majorarea de capital social al unor societăţi la care Vantu era acţionar (BID, Banca Comercială Astra-Brasov). De asemenea, Editura "Ion Cristoiu" a fost achiziţionată, în 1999, cu 900 de milioane de lei, din care trei sute de milioane au fost depuse "pe numele numitului Ion Cristoiu".

Tot din sectorul media, amintim şi cumpărarea acţiunilor SC Caţavencu SA, căreia Vîntu i-a virat 2,9 miliarde de lei in contul lui Mircea Dinescu. De asemenea, SC Mihai Tatulici Production SA a încasat 1,544 miliarde de lei, fiind o alta investiţie a lui Vîntu în presă. Jongleriile financiare ale lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Nicolae Popa au lăsat cu ochii-n soare sute de mii de investitori, care, iniţial au depus in contul FNI peste 7.663 de miliarde. Chiar si cu expertiza contabilă terminată, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu nu riscă deocamdată nimic. Asta pentru că dosarul FNI s-a întors, după mai bine de doi ani de pauză, fără partea conţinând numele lui Vântu” -Iulius CEZAR, Adevarul - 14 februarie 2005. În Jurnalul Naţional din 5 februarie 2005 apărea: ”Un document senzaţional, ce ar fi trebuit să fie de mult in mâinile procurorilor, dovedeşte fără drept de apel destinaţia unei mari sume de bani dispărute în vârtejul megafraudei FNI. Bănetul nu s-a evaporat, ci s-a convertit, printr-o spălare destul de străvezie, în capitalul social al unor firme in care ii găsim asociaţi pe Sorin Ovidiu Vîntu si pe Liviu Luca. Documentul la care facem referire se numeşte "Convenţie pentru achiziţionarea de unităţi de fond FNI" si a fost încheiat, in vara anului 1998, intre SOV Invest (reprezentată de Ioana Maria Vlas, in calitate de preşedinte-director general) şi Federaţia Sindicatelor Petrom (reprezentata de preşedintele Liviu Luca). În baza convenţiei, sindicatul condus de Luca a cumpărat un pachet de unităţi de fond, având o valoare cuprinsă între 10 miliarde si 40 miliarde de lei, pe o perioadă de un an.

Ştiut-au oare sindicaliştii la ce loterie se joacă banii lor- Cu siguranţă, preşedintele lor a ştiut prea bine, daca citim "clauza specială", care spune că "In cazul scăderii unităţii de fond FNI, SOV Invest garantează răscumpărarea soldului de unităţi de fond ale Investitorului la valoarea cea mai mare existentă înainte de apariţia evenimentului, cu prioritate din totalitatea activelor FNI".

O dovadă mai bună nici nu se putea, acest contract fiind făcut expres ca o însemnată sumă de bani să "şifoneze" la momentul previzibilului crah, într-o direcţie dinainte stabilită. Un asemenea parteneriat de afaceri între Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu trebuie să fi stat la baza legăturilor ulterioare, din care vă vom prezenta o parte.
Câţi bani au fost retraşi de "investitorul" Luca din FNI la prăbuşirea Fondului- Nu ştie nimeni! Procurorii, care au vădit altminteri un interes nu întotdeauna consecvent în descâlcirea iţelor FNI (deşi o au la îndemână pe cooperanta Maria Vlas), nu au călcat, după ştiinţa noastră, pe această pistă. Le oferim câteva indicii, care-ar putea sa-i pună pe urma banilor sfeterisiţi, dacă asta ii interesează cu adevărat. Undeva, in Cipru, adică în paradis, s-a născut de mult firma "Comac LTD", despre care şi copiii ştiu că ascunde (destul de transparent) interesele, dar si capitalul lui Vîntu. Capital care s-a întors acasă, după ce s-a bronzat la soarele Mediteranei, pentru a-şi căuta perechea. Si-a găsit-o în capitalul Petrom Service, despre care, cel puţin parţial, am arătat mai sus cum s-a clădit.
Va spunem numele puilor: GM Invest SA, firma în care Comac are aport de capital in valoare de 369.861 $ si 2,6 miliarde de lei. În treacăt fie spus, între administratori ii regăsim pe Stoica Liviu (fost sef Gelsor Ploieşti) şi Andrei Dorinel Valeriu (fost preşedinte Gelsor SA). Expresiv SA, unde Comac are aport de capital de 119.634 $ si 5,6 miliarde de lei, celelalte acţiuni fiind deţinute de Cornel Nistorescu şi de federaţia patronată de Luca, Conservil, unde Comac a pus la bătaie 172.546 $. Administratorul Conservil este un senior al informaţiilor, fostul sef al Direcţiei 1 a Securităţii, colonelul (r) Gheorghe Raţiu (acelaşi general care-l apăra pe Popa în Indonezia!-). Editura Ziua SRL, ale cărei acţiuni sunt deţinute de Comac şi de Federaţia Sindicatelor Petrom. Acestea fiind spuse, putem bănui cum iţi spală în familie Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca nu rufele, ci banii. Suficienţi ca să se înfrupte din ei şi prietenii lor.” -Jurnalul naţional, Gabi Golea. 5 februarie 2005. Toate acestea şi multe altele se ştiau şi au fost făcute publice încă din anul 2005 când presa nu se mogulizase în asemenea hal şi era un pic altfel decât este acum. Dacă mai adăugăm că actualul preşedinte al Curţii de conturi, Nicolae Văcăroiu, era atunci preşedintele băncii create de Vântu putem avea măcar o bucăţică din tabloul care s-a pictat pe vremea PSD.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: