Universitatea Craiova mai pierde un jucător

Universitatea Craiova punctează la vânzări nu însă şi la aducerea unor jucători importanți care să facă diferența în lupta pentru titlu. Înaintea debutului oficial al echipei în noul sezon a mai fost anunţată plecarea unui jucător dintre cei care s-au pregătit cu echipa în această vară.

Ultimul pe lista de plecări e Gustavo Vagenin. După plecarea portarului Mirko Pigliacelli anunțată printr-un mesaj pe pagina de Facebook a clubului, continuă despărţirile de jucători de la Universitatea. Mirko Pigliacelli îşi va lua la revedere de la fanii olteni la meciul cu Sepsi, care va fi ultimul jucat de italian la Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova are însă o ofertă concretă pentru Gustavo Vagenin, a informat Fanatik. Un club din prima ligă a Iranului oferă 220 de mii de euro în schimbul mijlocașului ofensiv brazilian. Din informațiile sursei citate negocierile sunt în toi, iar Mihai Rotaru e dispus să îi dea drumul sud-americanului. Dacă se va face tranzacția, Gustavo va băga bani în conturile clubului din Bănie pentru a treia oară. În 2018, brazilianul a fost vândut în China, la Liaoning FC, în schimbul sumei de 850 de mii de euro. Doi ani mai târziu, micuțul mijlocaș s-a întors gratis pe „Ion Oblemenco”. În 2020, Gustavo a plecat din nou de la Craiova. De această dată sub formă de împrumut pentru un sezon, în Emiratele Arabe Unite, la Ajman Club. Pentru această tranzacție, clubul lui Mihai Rotaru a încasat 80 de mii de euro.

Vizualizări: 804

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: