update: Încă un director la audieri. Suspiciuni de fraudă la trei licee din Târgu Jiu!

Codruţa Bîzocu, director adjunct la Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu Jiu, a ajuns vineri seara la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, unde sunt audiaţi mai mulţi profesori, în legătură cu notele de la bacalaureat. Bîzocu a spus presei că este exclus să aibă vreo legătură cu vreo fraudă. Surse susţin că aceasta a făcut pregătiri pentru bacalaureat în biblioteca şcolii, iar la percheziţie s-ar fi găsit acolo mai multe bunuri.

Suspiciuni de fraudă ar fi la centrele de examen de la Colegiul Naţional "Ecaterina Teodoroiu", Liceul Teologic şi Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu Jiu. La audieri sunt profesori din Târgu Jiu şi Motru, care au fost repartizaţi la aceste centre.

Printre cei audiaţi este şi Gabriel Răscol, directorul de la Liceul Sportiv, care a fost adus la Parchet cu mai multe baxuri cu băuturi scumpe.

De asemenea, la audieri este şi omul de afaceri Nicu Creţu din Târgu Jiu, tată a doi băieţi, gemeni, care au luat mediile 9.35 şi 8.78. Cel cu media mai mică a avut nota de la Limba română mărită cu aproape un punct după contestaţie.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: