USR, contestat de 24 de ori

Președintele Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, a anunțat că au fost depuse 24 de contestații, în 19 județe, la listele de candidați ale USR, iar trei dintre acestea au fost respinse, urmând ca în privința celorlalte decizia să fie pronunțată luni.

"Toate listele de candidați ale Uniunii Salvați România au fost admise de birourile electorale județene, în toate județele (excepție: Harghita Senat). Au început sa curgă contestațiile. Sunt 24 până acum, în 19 județe, și continuă să vină. Trei au fost respinse ieri și azi, celelalte se judecă mâine la diferite ore la tribunalele din județe. Contestațiile sunt identice cu cele opt pe care PSD-ul le-a depus săptămâna asta pe listele din diaspora, pe fuziune și pe listele de semnături. E o încercare nedemocratică a PSD de a bloca participarea USR în alegeri, similară cu încercarea din 2014 de a bloca votul românilor din diaspora. Sunt cu echipa de juriști, pregătim concluzii pentru toate contestațiile de mâine. Ne vom lupta până la sfârșit pentru a putea candida cu liste în toate județele", a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Vizualizări: 1,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: