Verdict într-un dosar de ucidere din culpă

Decizie a judecătorilor gorjeni într-un dosar în care inculpatul a fost acuzat de procurori de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Constantin Ularu a fost trimis în judecată în toamna anului trecut, iar acum magistraţii au decis să îl condamne la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, executarea fiind suspendată însă şi înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani, timp în care nu are voie să părăsească teritoriul României fără acceptul judecătorilor.

De asemenea, şi dacă pleacă de acasă mai mult de 5 zile, acesta trebuie să anunţe autorităţile, pe perioada termenului de încercare inculpatul având obligaţia de a presta şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Brăneşti sau la o unitate de învăţământ.

Verdictul Judecătoriei Târgu Jiu nu este definitiv, dar îl obligă pe Ularu să suporte diverse daune către rudele persoanei decedate din vina sa, la plată fiind băgată şi cea mai mare companie de distribuţie a energiei electrice din Oltenia. „Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Distribuţie Energie Oltenia SA, la plata către părţile civile Milcă Marin, Milcă Ionuţ Marian şi Milcă Ana Maria a sumei de 7000 de lei, despăgubiri civile. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Distribuţie Energie Oltenia SA, la plata către părţile civile Milcă Marin, Milcă Ionuţ Marian şi Milcă Ana Maria a sumei de câte 3000 de euro, daune morale, pentru fiecare dintre părţile civile. În baza art. 274 alin. (3) C. pr. pen. obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, se arată în verdictul magistraţilor. (G.I.)

Vizualizări: 774

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: