Veste bună pentru FCSB, Rapid și Universitatea Craiova

Rivalele din play-off-ul Ligii 1 vor lua mai mulți bani din drepturile TV. Orlando Nicoară, reprezentantul firmei eAD, a precizat că echipele care aduc un număr mare de spectatori pe stadioane vor încasa mai mulți bani.

FCSB, Rapid și Universitatea Craiova, trei dintre echipele care vor juca în play-off-ul Superligii, au primit o veste excelentă de la deținătorul drepturilor TV.

Orlando Nicoară, reprezentantul firmei eAD, a precizat că echipele care aduc un număr mare de spectatori pe stadioane vor încasa mai mulți bani în următoarele patru sezoane. Mai mult, acesta a dezvăluit că există negocieri avansate pentru prelungirea deținerii drepturilor TV.

„Le avem încă un sezon și probabil încă trei după aceea. Nu se prelungește automat. Astăzi suntem în fază avansată de a prelungi. Sistemul e decis de Federație, bineînțeles cu consultarea Ligii, cu consultarea noastră. Nu cred că se va schimba ceva.  Am făcut o propunere acum un an de zile de prelungire cu creștere de sumă pe baza unor criterii clare pe bază de audiență atât la nivel de spectatori pe stadioane, cât și la nivel de audiență pe TV, iar în contextul actual al pieței, al economiei, în cazul în care unul dintre cabliști a renunțat la fotbal, e o decizie bună și corectă pentru echipele din SuperLigă”, a declarat Orlando Nicoară, conform Fanatik.

Orlando Nicoară a dezvăluit și ce sume vor ajunge la formațiile care aduc cei mai mulți spectatori pe stadioanele din România. Astfel, FCSB, Rapid și Universitatea Craiova, trei dintre echipele din Superliga care au foarte mulți suporteri, vor lua 100.000 de euro sub formă de bonusuri.

„Propunerea noastră implică plata actuală plus o plată suplimentară pentru echipele care ating anumite criterii privind numărul de spectatori pe stadioane și audiență pe TV. Bonusuri. Sunt 28,5 milioane de euro plus TVA, la care se adaugă costurile producției meciurilor care costă câteva milioane de euro. Ajungem la aproape 33 de milioane de euro plus TVA.

(n.r. cât ar putea să crească?) 100.000 de euro pe sezon. Pentru actuala situație economică a României este o sumă corectă. În condițiile în care ne-a dispărut un operator care plătea bani pentru fotbal. Cred că au fost două cluburi care s-au împotrivit, cele două Craiove. (n.r. celelalte 14 echipe au fost de acord?) Da. Este o decizie cu majoritatea. În perioada următoare închidem. Nu cred că până la meciurile naționalei. Aș zice până la finalul acestui campionat. Nu mai plusăm. Ținând cont de situația economică și de faptul că ne-a plecat un partener nu vom mai putea plusa”, a mai spus Orlando Nicoară.

Vizualizări: 995

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: