Veste proastă de la Parlamentul European pentru termocentrale

Normele Uniunii Europene permit în prezent autorităților naționale să plătească centralele electrice pe cărbune pentru a fi în regim de așteptare pentru o perioadă limitată de timp dacă există un consum de vârf, cunoscut sub numele de „mecanisme de capacitate”. Complexurile energetice Oltenia și Hunedoara primesc bani pentru a ține în rezervă niște grupuri, dar în curând asta nu va mai fi posibil.

"Noile norme vor introduce limite mai stricte pentru statele membre care subvenționează centralele electrice, astfel încât cele mai poluante centrale electrice pe combustibili fosili din Europa să nu mai primească ajutoare de stat. Măsurile se vor aplica tuturor centralelor electrice noi de la data intrării în vigoare a regulamentului, iar celor existente începând cu 2025. Contractele de capacitate încheiate înainte de 31 decembrie 2019 nu vor fi afectate de noile norme", arată un comunicat al Parlamentului European.

În urma votului, raportorul pentru piața internă a energiei electrice, Jerzy Buzek (EPP, Polonia), a declarat: „Această reformă va face piața de energie electrică europeană mai competitivă la frontierele UE și va sprijini tranziția către electricitate mai curată. Ea oferă mai multă putere consumatorilor și îi protejează pe cei vulnerabili. Este bună și pentru mediul înconjurător și pentru portofel". (A.A.)

Vizualizări: 6,306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: