Viceprimarul din Stăneşti, incompatibil

Apostu-Dumitru Tănase, viceprimarul comunei Stăneşti – Gorj, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit ANI, începând cu data de 23 iunie 2016, acesta deţine şi exercită simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de persoană fizică autorizată - Apostu-Dumitru Tănase Persoană Fizică Autorizată. De asemenea, în perioada 23 iunie - 8 noiembrie 2016, simultan cu funcţia de viceprimar, Apostu a deţinut şi funcţiile de administrator şi curator special al S.C. Miobety Com S.R.L.

„Mi-am făcut firme şi m-am ocupat de firme până în momentul în care am obţinut postul de viceprimar. Firmele mele activează în domeniul comerţului şi în construcţii. Am început în 1994 cu o masă în piaţă. Vindeam încălţăminte, îmbrăcăminte adusă de la Bucureşti. Mergeam în bâlciuri, târguri. Eu am crezut că pot să fac ceva pentru localitate şi de aceea am renunţat la afaceri pentru a veni la primărie”, declara, în urmă cu doi ani, viceprimarul din Stăneşti, pentru presa locală.

Potrivit ANI, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. (A.A.)

Vizualizări: 780

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: