Victorie importantă în duelul cu FCU Craiova 2

Gilortul Târgu Cărbunești a reușit o victorie muncită și meritată în meciul disputat, în deplasare, în fața formației FCU Craiova 2. Elevii lui Mario Găman s-au impus cu scorul de 4-1 la capătul unei partide pe care au dominat-o, reușind să își creeze un număr impresionant de ocazii de gol.

Gazdele au deschis scorul dintr-un penalty discutabil, acordat de un arbitru asistent. Gilortul a dominat, a construit mai mult, a jucat mai bine, a fost echipa care a ratat cele mai clare ocazii, iar acel 1-0 de la pauză a fost mai mult decât frustrant. „Am păcătuit mult la ultima pasă. Lipsa de inspirație și coordonare în preajma suprafeței de pedeapsă a gazdelor și intervențiile lui Enache au făcut ca la pauză, pe tabelă, în dreptul Gilortului să fie cifra 0. Băieții noștri puteau conduce lejer cu 6-1. Trei ocazii mari, 2 mingi scoase de pe linia porții și un penalty ratat de Constantin Roncea i-au iritat pe jucătorii noștri”, scriu cei de la Gilortul în cronica cestui meci care nu a început bine pentru gorjeni dar a continuat perfect în repriza secundă.

„După pauză au fost momente în care asistam la minutul și ocazia. Băieții noștri au început să joace colectiv și s-au dezlănțuit și pe tabelă. Seria golurilor pentru Gilortul este deschisă de Dragoș Săulescu. Bogdan Dănăricu execută un corner de pe stânga, gazdele resping până la Dragoș Săulescu, aflat pe linia careului mare, și acesta îl execută pe Enache cu un exterior la colțul lung. Ionuț Gîlcescu întoarce 2 adversari la marginea suprafeței de pedeapsă și înscrie cu piciorul stâng la rădăcina barei, cu toată opoziția portarului advers. Golul trei este reușit de Leonard Gheorghe. Adelin Pîrcălabu execută un corner de pe dreapta, Constantin Roncea deviază cu călcâiul în careu, Ionuț Gîlcescu trimite spre poarta adversă, Enache respinge în față, iar Leonard Gheroghe reia cu capul în plasă. Golul cu care băieții noștri au închis tabela a fost unul de generic. Marian Habet recuperează migea la centrul terenului, îl angajează pe Bogdan Dănăricu la 25 m de poarta craiovenilor, acesta saltă mingea peste un adversar, iar Adelin Pîrcălabu, venit din spate, preia pe piept și îl învinge printr-o scăriță pe Enache”, mai scriu gorjenii despre prestația lor din repriza a doua demonstrând că fotbalul ar fi fost nedrept dacă elevii lui Mario Găman nu ar fi câștigat. 

Cu această victorie Gilortul urcă pe locul 6 și are acum 11 puncte între ea și FCU Craiova 2, prima echipă aflată sub linie.

Peste o săptămână Gilortul va juca tot în deplasare, cu ocupanta locului 3, ACSO Filiași.

Vizualizări: 682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: