Amelian Istrătescu, argint pentru CS Pandurii la Cupa României!

Pugilistul Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Amelian Istrătescu, a fost medaliat la Cupa României pentru juniori, competiție care a avut loc la Severin. Acesta a urcat pe podium reușind să ia medalia de argint la categoria 80 de kilograme, fiind felicitat chiar la fața locului de directorul clubului gorjean, Mihai Prunariu, prezent la competiția națională în calitate de membru al conducerii Federației Române de Box.

Sportivul gorjean Amelian Istrătescu a cucerit medalia de argint la categoria 80 de kg, la Cupa României pentru juniori, desfășurată în acest weekend la Severin. Competiția de la Severin a fost una extrem de puternică, după cum a precizat directorul CS Pandurii, Mihai Prunariu, prezent la competiție și în calitate de membru în Biroul Federal al Federației Române de Box. "A fost o competiție puternică dar și criteriu de selecție pentru Campionatul European. CS Pandurii a avut la Severin un număr de trei sportivi în competiție iar Amelian a reușit să ia medalia de argint la categoria sa. Sunt mulțumit de rezultat, e dovada faptului că la CS Pandurii se muncește bine iar frații Neamțu sunt unii dintre cei mai buni antrenori din România. Felicitări, Amelian! Felicitări și antrenorilor tăi, frații Neamțu! Hai, Pandurii!”, a precizat directorul clubului de tradiție al Gorjului, cu cele mai bune rezultate la box în zona Olteniei, Mihai Prunariu. 

Pentru directorul CS Pandurii, competiția de la Severin a fost o ocazie de a revedea un fost coleg din cadrul MTS, actuala ANS,  fostul președinte al CSM Drobeta, Marius Screciu, actualul primar al Municipiului Drobeta Turnu Severin, dar și fost atlet la CS Pandurii. „O reîntâlnire după mulți ani cu fostul meu coleg, Marius Screciu, fost director la CSM Drobeta, actualul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin. Marius a fost și atletul CS Pandurii Târgu Jiu. L-am felicitat pentru cum arată orașul și am depănat câteva amintiri. Felicitări și pentru organizarea acestei competiții, Cupa României pentru juniori!”, a transmis Mihai Prunariu la finalul galei de la Severin.

Acesta a vizionat gala de la Severin alături de antrenorii de box Marian și Dorel Simion și a avut ocazia de a se reîntâlni oameni care au scris istorie în boxul românesc, precum Titi Tudor sau Relu Auraș.

Galerie foto



Vizualizări: 746

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: