La ora la care dumneavoastră citiți aceste rânduri, presa și parlamentarii vor amușina pe coridoarele parlamentului, în căutare de mici victorii la moțiunea de cenzură. Pentru că mică ar fi victoria unui guvern atât de chinuit, în caz că acesta nu va pica (și oricum, cam cât s-o mai ducă așa?). La fel de mic ar fi și succesul unei opoziții scrâșnite și frustrate de faptul că, acum jumătate de an, marea furie populară îndreptată spre PD-L și Băsescu i-a scos pe toți ceilalți aliați pe locul 2. Miza e mică și ea: la orizont, se întrevede, cel mai probabil, un nou guvern PD-L, care, vrând-nevrând, va trebui să continue măsurile nepopulare ale lui Boc și compania, eventual întârziate un pic de faptul că nebunaticul ăla mic de la Cluj și-a asumat răspunderea. În varianta mai puțin probabilă, avem ori un guvern de uniune națională ori chiar, ce-ar fi?, unul format de opoziție, așa, ca să vadă și ei ce nasol e să te afli la putere în vremuri ca astea, când nici un mop cu 2000 de euro nu mai poți cumpăra, că sare presa cu gura pe tine că furi banii statului. Nici cu ăsta n-ar fi așa bine, mai ales că seninii ăia de Geoană și Antonescu ar fi în stare să închidă ochii și să pretindă că toate-s bune și frumoase doar ca să nu se trezească și ei alergați cu bâte prin Piața Victoria.

Victoriile și mizele sunt mici, dar înfrângerea continuă să fie uriașă. Înfrângerea noastră, adică. Noi cei care, fără să avem nici o vină, suntem obligați să asistăm cu gurile căscate și burțile goale la gâlceava care nu se mai termină. Cât se pot certa niște oameni care nu au nimic de câștigat și cât îi pot privi anesteziați alții care au totul de pierdut? Aflăm zilele astea, când va fi căldură mare, monșerilor.

www.mantzy.wordpress.com