Vor fi amplasate 50 de terase cu mici şi bere

Peste 130 de comercianţi din toată ţara intenţionează să-şi vândă marfa pe Insuliţă de Zilele Municipiului, însă doar 100 de agenţi economici vor primi amplasamente. Alături de aceştia au cerut locuri şi administratorii a 50 de terase pentru putea comercializa bere şi mici. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spun că locurile sunt insuficiente, iar cererile vor fi onorate după principiul “Primul venit, primul servit”. “Avem foarte multe solicitări comparativ cu numărul de locuri. Fiecare doreşte amplasament într-o zonă cât mai bună, însă cererile vor fi onorate după principiul “Primul venit, primul servit”. Comercianţii vor plăti o taxă de 8 lei/mp. Corturile şi tarabele vor fi amplasate în aceste zile. Pe Insuliţă vor fi tobogane, maşinuţe, tiribombe, terase cu mici şi bere şi foarte mulţi comercianţi de jucării şi dulciuri”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: