Vremea în care înfloresc arestările

Motto:

E vremea hoţilor ce mor

Mor în pîrnăi, pe frunţi au spini,

Au fost atît de viaţă plini,

Şi azi se-nchid aşa uşor.

Fiecare lucru are timpul lui. Primăvara soseşte vremea pentru mai multe lucruri. E vremea ghioceilor, a copacilor înfloriţi şi-a mieilor operaţi la beregată. Dar mai cu seamă e vremea arestărilor. Ce anume din primăvară îi face pe procurori şi mascaţi să se trezească din hibernare şi să se repeadă la beregate, nu ştim. Cert e că, de vreo trei ani încoace, nu ne prinde Săptămâna Mare fără măcar una-două arestări spectaculoase. Poate pentru a trece postul mai uşor, poate pentru a-i arăta lui Iisus că şi tâlharii adevăraţi merită să sufere în această perioadă, cert e că în săptămâna asta sunt aşteptaţi (dacă nu au sosit deja) să-şi scrijelească liniuţe de AMR pe pereţii celulei numiţii Vântu Ovidiu Sorin, Popa Nicolae şi Necolaiciuc Mihai. Toţi acuzaţi, deocamdată, de fraude babane. Mă rog, la Vântu nu e motivul ăsta oficial. A mai făcut el şi altele, dar lumea (şi justiţia) tot pentru FNI are tendinţa să şi-l amintească.

E postul Paştelui, stau sarmalele nemâncate pe masă şi mielul belit în frigider şi n-am chef să-i iau pe fiecare în parte. Mă şi mir că procurorii şi judecătorii au dispoziţie să stea la serviciu până târziu zilele astea. Ăsta ar fi doar un prim motiv pentru care mi se pare o perioadă nepotrivită pentru arestări. Apoi mai e motivul doi, cel pe care procurorii ar fi trebui să-l înveţe (şi să se înveţe minte) de la arestarea lui Becali: în prag de sărbători oamenii au tendinţa să fie mai miloşi şi mai sensibili. Publicul larg nu doreşte nici celui mai mare duşman să stea între trei pereţi de ciment şi unul din gratii în loc să fie acasă, cu familia, de Paşte.

Din cauza lipsei de inspiraţie în alegerea perioadei potrivite a procurorilor, d’alde Vântu, Popa şi Necolaiciuc riscă să iasă cu cătuşele sus în Vinerea Mare ca Becali şi să strige, tot ca el, că Barabas e liber şi ei sunt arestaţi. Pentru un popor cretin şi excesiv de religios, asta ar fi suficient pentru a fi absolviţi de vină şi victimizaţi. Ba mai mult, cred că SOV ar putea prinde liniştit un post de senator, dacă-i iese şmecheria. Totul e să suferi şi să pari nevinovat, amice.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: