Zaţul de cafea poate face minuni

Zilnic aruncăm cantităţi mai mari sau mai mici de zaţ de cafea. Nu toată lumea ştie însă că nu numai licoarea care rezultă din fierberea cafelei e utilă, ci şi zaţul care rămâne în ibric sau în espressor. De aceea în loc să aruncăm zațul de cafea, am putea să îl folosim în diverse moduri.

Amestecă zațul de cafea cu puțin ulei de măsline presat la rece, masează întreg corpul folosind mișcări circulare, după ce în prealabil ai umezit pielea sub duș și îndepărtează-l după câteva minute. Zațul de cafea poți să îl mai combini și cu ulei de migdale sau de avocado, capsule cu vitamina E și A. Repetă procedura de două ori pe săptămână şi vei avea o piele fină.

Atenuează celulita

Nu vei reuși să scapi de celulită fără un program de exerciții regulat și intens, însă poți să o atenuezi folosindu-te de zațul de cafea. Amestecă zațul de cafea cu un albuș de ou și miere, aplică pe coapse și fund, după care învelește zona în folie de plastic. Lasă să acționeze o jumătate de oră.

Stimulant pentru creșterea plantelor

Resturile de la cafea constituie un excelent stimulator al creșterii plantelor. Dacă le amestecați cu pământul din ghivece, veți observa cum se înviorează planta rapid și spectaculos.

Deodorant pentru frigider

Pune zațul de cafea într-un recipient și depozitează-l în frigider. Va elimina mirosurile deranjante din interiorul acestuia.

Dacă vreți să îndepărtați mirosul de ceapă de pe mâini, frecați palmele cu restul de la cafea, după ce le-ați spălat cu săpun. După ce s-au uscat bine, le mai spălați o dată.

Face părul strălucitor

După ce ai umezit părul, masează scalpul cu zaț de cafea, lasă puțin să acționeze și continuă cu ritualul tău de spălare a parului. Rezultatul va fi un păr mătăsos și strălucitor. Atenție, în cazul blondelor, culoarea părului poate fi afectată.

Îndepărtează mirosul neplăcut din încălțăminte

Pentru a îndepărta mirosul neplăcut din încălțăminte, introduceți, peste noapte, câte o punguță de pânza în pantof, cu cafea măcinată. Până dimineața, mirosul dispare, iar punguța poate fi refolosită de 30-40 de ori, dacă este păstrată afară, în loc uscat.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: