Zbor cu balonul, la Coloana fără Sfârșit

Gorjenii care vor să încerce experiența unui zbor cu balonul cu aer cald o pot face sâmbătă și duminică, de la ora 17.30, în parcul Coloanei Infinitului din Târgu Jiu.

"Evenimentul are scopul de a le arăta locuitorilor județului cum ar putea aborda administrația locală strategia pe turism și promovare a Gorjului, astfel încât să devină o destinație turistică inedită. De aceea, patru ore pe zi, timp de două zile, 22- 23 august, la Coloana fără Sfârșit vor putea urca în balon cei care au răspuns provocării de a-și dezvălui visul ori ideea pentru dezvoltarea comunității", au transmis organizatorii, fiind vorba de echipa de campanie a candidatului PNL pentru președinția Consiliului Județean Gorj, Iulian Popescu.

Balonul va funcționa timp de 4 ore, sâmbătă și duminică, aceasta fiind durata maximă prevăzută de lege pentru un eveniment organizat în această perioadă, și sunt programate 8 ridicări pe oră.

Zborul este gratuit, având prioritate cei care au transmis pe pagina de facebook a evenimentului o idee sau un vis legat de viața comunității. Cele mai multe idei au vizat zona socială și de petrecere a timpului liber. (A.A.)

Vizualizări: 2,630

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: