Zeci de gorjeni vor să lucreze într-un abator din județul vecin. Ce ofertă au primit! 

Zeci de oameni au participat la discuțiile cu oficialii companiei care va deschide un abator în Vâlcea și caută muncitori în Gorj. Ședința a avut loc în cadrul Primăriei Roșia de Amaradia. După discuții, aproape toți cei prezenți au fost anunțați că vor fi angajați. Vor face naveta în județul vecin, dar transportul va fi asigurat de firma angajatoare. 


Compania va deschide într-o localitate din Vâlcea a doilea cel mai mare abator din sud-estul Europei și are nevoie de personal. Caută muncitori și în județul Gorj. 


Miercuri, reprezentanţii companiei au ajuns la Roșia de Amaradia, unde au fost așteptați de aproximativ 50 de oameni. "Oferta noastră este 3000 de lei salariul lunar, plus bonuri de masă, masă caldă zilnic, un pachet de carne săptămânal și asigurarea transportului", a spus unul dintre reprezentanţii firmei. 


Mai toți cei din sală au fost de acord cu aceste condiții și li s-a promis că vor fi angajați. "Eu caut de mult timp un loc de muncă. Sunt casnică. Și aici nu am unde lucra. Chiar dacă facem naveta în Vâlcea în fiecare zi, măcar ne asigură transportul și pe mine asta mă mulțumește", a spus o femeie din Roșia de Amaradia. 


Alții sunt de la fabrica Leoni din Bumbești-Jiu. Se aflau pe lista celor care vor fi detașați la Pitești și vor să-și schimbe locul de muncă. "Eu sunt la Leoni, dar nu sunt de acord să plec la Pitești cu săptămânile. Aici măcar sunt aproape de casă și vin în fiecare zi acasă. Mă mulțumesc condițiile, salariul. Știu cum e în abator că am fost la Târgu Jiu și am văzut", a spus o altă femeie. 


Sunt și mulți localnici care vor să renunțe la joburile din străinătate și să lucreze mai aproape de casă deși salariul e mult mai mic aici. "Eu am aplicat pentru postul de șofer de microbuz pentru că au nevoie pentru transportul salariaților. Acum lucrez pe camion în Europa. Deși aici e salariul mult mai mic, aș veni acasă lângă copii", e mărturia unui bărbat.  


Recrutările încă nu s-au încheiat. "Compania a făcut un abator foarte mare în Vâlcea și au nevoie de personal. Sunt oameni angajați din comună la ferma din Târgu Jiu care aparține aceleiași societăți și cei de acolo sunt mulțumiți de oameni, că sunt muncitori. Azi au venit oameni și din alte comune să se angajeze. Sunt foarte mulți care lucrează în străinătate și mi-au spus că vor să lucreze aici ca să fie aproape de familie. S-au bucurat de această ocazie pentru că e greu sa găsești un loc de muncă azi în România", a precizat Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia.

Vizualizări: 1,492

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: