Zeci de poliţişti şi jandarmi prezenţi la Lainici

Sărbătoarea creştinească „Schimbarea la Faţă a Domnului” aduce la Lainici pe lângă sute de pelerini şi foarte mulţi poliţişti. Şi unii şi alţii au ajuns în zonă încă de ieri, doar vremea stricând atmosfera relaxată din bâlciul ce are loc în fiecare an în apropierea mănăstirii.
 Zeci de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru sărbătoarea de astăzi de la Lainici. La nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi al Inspectoratului de Jandarmi Gorj a fost întocmit un plan potrivit căruia echipajele forţelor de ordine vor viza mai multe genuri de fapte antisociale. Poliţiştii de ordine publică, poliţiştii comunitari şi jandarmii vor forma echipe mixte pentru a preveni faptele ce pot avea ca rezultat tulburarea liniştii publice generate de consumul excesiv de alcool sau eventuale reglări de conturi. Cadrele Poliţiei Rutiere Târgu Jiu împreună cu cele de la Poliţia Rutieră Bumbeşti Jiu vor participa la fluidizarea traficului şi vor organiza filtre pe tot traseul începând de la ieşirea din Târgu Jiu. De asemenea, poliţiştii de la investigaţii criminale vor fi prezenţi la bâlci pentru a identifica persoanele certate cu legea şi pentru a preveni furtul din buzunare, genţi şi autoturisme. 
 Agenţii economici care îşi vor desfăşura activitatea în mod ambulant, la Lainici, vor fi şi ei în vizorul poliţiştilor de la investigarea fraudelor. Se vor verifica autorizaţile de funcţionare şi documentele de provenienţa mărfii. Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj ne-a declarat: „Zeci de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a preveni atât accidentele rutiere cât şi faptele antisociale de orice natură. În cazul în care numărul cetăţenilor care vor veni la Lainici, cu prilejul acestei sărbători, va fi foarte mare suntem pregătiţi să suplimentăm efectivele de lucrători ai poliţiei pe tot parcursul acestei zile.”


Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: