Zeci de traficanți de droguri aduși la sediul DIICOT Târgu Jiu

La câteva zile după ce magistrații au dispus pedepse cu suspendare pentru mai mulți tineri din oraș acuzați că vindeau droguri în liceele din oraș, procurorii DIICOT Târgu Jiu au făcut ieri noi descinderi la zeci de adrese și au ridicat de acolo la fel de multe persoane pe care le vor inculpa într-un nou dosar de trafic de droguri.

 Ancheta nu avizat însă doar municipiul Târgu Jiu și câteva adrese de la Rovinari, ci și județele Dolj și Hunedoara, procurorii încercând astfel să destructureze două grupuri de traficanți. Acțiunea a fost programată cu o zi înainte ca elevii să intre în vacanță și, teoretic, să fie mult mai mulți prin cluburile în care traficanții își vindeau marfa.

„La data de 02.02.2017  procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au efectuat un număr 28 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor  Gorj,  Dolj şi Hunedoara, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea a două grupuri infracţionale organizate specializate în cumpărarea şi vânzarea de droguri de risc şi produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În cauză există suspiciunea rezonabilă că pe parcursul anului 2016, membrii celor două grupuri infracţionale au comercializat în Craiova, Petroșani, Târgu-Jiu și Rovinari, județul Gorj,  droguri de risc şi substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. La sediul DIICOT- BIROUL TERITORIAL GORJ au fost aduse în vederea audierii un număr de 43 persoane. Suportul de specialitate  a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea s-a efectuat cu sprijinul  BCCO Craiova, SCCO Mehedinţi, IPJ Gorj, IPJ Hunedoara, I.J.J. „Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu şi Gruparea Mobilă de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova”, a comunicat DIICOT, la sfârșitul audierilor anchetatorii urmând să decidă câte persoane vor fi reținute și prezentate ulterior instanței pentru a fi arestate preventiv.

Vizualizări: 906

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: