Ziua Copilului, sărbătorită în rândul beneficiarilor DGASPC Gorj

Ziua Copilului se va celebra şi în cadrul serviciilor sociale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, pentru toți copiii din sistemul de protecție fiind pregătite cadouri și surprize.

Copiii vor avea parte de activități recreative şi interactive, care contribuie la  dezvoltarea aptitudinilor creative și sportive, creșterea stimei de sine și îmbunătățirea relațiilor sociale, precum și la cunoașterea drepturilor copilului și educarea gustului estetic și competitiv.

Programul activităților de 1 iunie debutează, la unele servicii sociale, încă din data de 30 mai, prelungindu-se până pe data de 2 iunie, inclusiv. În această perioadă, copiii participă la ateliere de creație (desen, pictură, origami), dar și la diverse activități sportive, cum ar fi: tenis de masă, baschet, popice și șotron. Nu lipsesc jocurile cu baloane, puzzle, sau desene pe asfalt.

„Fiind o zi de sărbătoare, ca în fiecare an, copiii au parte de petreceri, cu muzică, dans și voie bună, dar și cu preparate culinare pe măsură. Și, pentru că este ziua lor, copiii vor primi și cadouri, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, cu sprijinul Asociației „Inimi de Gorjeni”, oferind daruri consistente fiecărui copil din sistemul de protecție al DGASPC Gorj, inclusiv celor aflați la asistenți maternali profesioniști. Suntem fericiți că am reușit și în acest an să le oferim copiilor din sistemul de protecție un 1 iunie pe placul lor, cu surprize, cadouri și multe bucurii”, au transmis reprezentanţii DGASPC Gorj.

Vizualizări: 352

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: