În 105  s-a încheiat construcţia podului lui Traian, peste Dunăre. Podul lui Traian a fost ridicat în perioada 103-105 d.Hr., de către ilustrul arhitect Apollodor din Damasc.

În 1590 s-a născut Grigore Ureche, carturar si cronicar, autorul „Letopisețului Țării Moldovei de la Dragoș-Vodă până la Aron-Vodă” A fost primul cronicar moldovean de seamă a cărui operă s-a păstrat.

În 1889 Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin decret, principe al Romaniei, cu titlul de Alteta Regala.

Podul lui Traian 

Podul de peste Dunăre era, cel puțin pentru antichitate, remarcabil și demonstra importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției. A fost construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin. 

Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic, Serbia de azi, de castrul Drobeta, pe malul nordic. Constructia avea aproximativ 18 metri înălțime și 12 în lățime, cât să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni cavaliere în marș. La cele două capete ale Podului, sudic, Pontes, și Nordic, Drobeta, au fost construite arcuri de triumf, porți monumentale, expresie a măreției și puterii romane imperiale.

Se consideră că Împăratul Hadrianus este responsabil de distrugerea parțială a podului pentru a proteja sudul Dunării de invazii. Abandonul și distrugerea totală a podului sunt însă legate de abandonarea definitivă a Daciei, imediat dupa retragerea aureliana.

Ruinele podului au fost studiate amănunțit în perioada modernă în a doua jumatate a secolului XVII de către ofițerul austriac Luigi Ferdinando care, ținând seama de expansiunea Imperiului Habsburgic, dorea, fără sorti de izbanda, construirea unui alt pod alături de rămășițele podului lui Traian.