Ziua de 24 Februarie in istorie

În 1339 prima mențiune documentară a localitatii Siret, este unul dintre cele mai vechi orașe din România, care precede formarea statului feudal Moldova și a fost a doua capitală a Moldovei, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

În 1582 are loc trecerea la calendarul Gregorian. Papa Grigore al XIII-lea introduce reforma calendarului iulian existent din anul 45 I.Ch., care, în noua structurare, comportă o eroare de o zi la 3000 de ani. Modificarea a fost aprobată și decretată, prin bula papală Inter gravissimas, de Grigore al XIII-lea.

În  1870 in prezenţa domnitorului Carol I, s-a inaugurat Monetăria Statului, într-un sediu special amenajat pe Şoseaua Kisselef. Primele emisiuni au fost monedele de aur de 20 de lei şi de argint de 1 leu cu efigia domnitorului Carol I.

Monetăria Statului

A fost înființată în 24 februarie 1870, la trei ani după întemeierea sistemului monetar național al „leu”-lui. Din cauza protestului Imperiului Otoman, activitatea monetară a încetat după câteva luni, iar monedele din argint prevăzute în lege au fost executate în Belgia. În 1879, imediat după câștigarea independenței, a fost reluată producția de monede, și a continuat cu deosebită intensitate până în 1885. În 1890 aici s-au bătut din nou monede de aur de 20 de lei. Acest sediu a fost demolat în anul 1912, pe locul rămas fiind construit actualul palat al Muzeului Țăranului Român.

Monetăria Statului produce în principal moneda de circulație din România - Leu, dar și mone­de comemorative, medalii, decorații, obiecte din aur și argint, precum și alte numeroase obiecte realizabile cu tehnologia specifică: jetoane, in­sig­ne, brelocuri, medalii sportive, si­gilii, obiecte gravate, presate, acope­ri­­te galvanic sau emailate etc. Capacitatea de producție este de un miliard de monede pe an.

Monetăria Statului, este o companie de stat, din 1990 regie autonomă în subordinea Băncii Naționale

Vizualizări: 863

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: