Ţuilă (Cătunele): CE Oltenia nu a realizat fabrica de brichetare

O investiţie a CE Oltenia care trebuia pusă în funcţiune încă din primăvara acestui an nici măcar nu a fost demarată. Este vorba de controversata fabrică de brichetare a cărbunelui ce trebuia să fie realizată de compania energetică la Cătunele. Autorităţile locale spun că administraţia complexului bate pasul pe loc şi că nu a început amenajarea staţiei.

CE Oltenia a prevăzut pentru acest an investiţii de circa 870 milioane lei, pentru proiecte de reducere a influenţei costurilor cu certificatele de emisii poluante, dar şi pentru realizarea staţiei de brichetare a cărbunelui la Cătunele. În luna aprilie, compania a obţinut atât avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, cât şi autorizaţia de construcţie de la primăria Cătunele pentru construirea fabricii. Numai că demersurile s-au oprit aici, spun autorităţile locale, care au încetat să se mai întrebe care sunt motivele pentru care această investiţie nu a fost dusă la bun sfârşit. “N-au făcut nimic până acum. Nu s-au apucat de lucru. Nu am mai discutat cu cei de la complex, pentru că avem trei litigii cu ei. Oamenii sunt şi ei supăraţi că nu se mişcă nimic. Din cauză că am fost minţit în fiecare an cu promisiuni am ajuns să ne judecăm pentru anumite lucruri pe care până la urmă tot le vom rezolva, noi nu avem nimic cu compania lignitului, din contră, ne bucurăm că este aici, că funcţionează aici, dar am fost marginalizaţi de către ei”, a declarat Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele.

Fabrica urma să fie amenajată în fostul sediu al minei Lupoaia, din Cătunele. 

Pentru realizarea acestei investiţii s-a implicat şi deputatul PSD Camelia Khraibani. Parlamentarul nu a putut fi contactat pentru a discuta referitor la acest subiect.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: