Ţuilă: După peste 10 ani de milogeală, m-am dat la o parte

Primarul din Cătunele vrea mai multă colaborare cu CE Oltenia. Florinel Ţuilă şi-ar dori mai multe locuri de muncă pentru cetăţenii din localitate la Cariera Lupoaia şi redarea în natură într-un mod corespunzător a terenurilor exploatate în trecut. Primarul a vorbit despre nemulţumirile şi nevoile pe care le are comunitatea sa. 

Rep.: Aţi fost prezent la şedinţa cu reprezentanţii CEO, ce aţi reuşit să stabiliţi după această întâlnire?

Florinel Ţuilă: La fel ca întotdeauna, la întâlnirile la nivel de judeţ discuţiile sunt bune, sunt văzute ca o speranţă, dar întotdeauna lucrurile se termină contrar cerinţelor pe care le avem. Ca întotdeauna sunt promisiuni, doar promisiuni. Acum am speranţe tot mai mici, dat fiind faptul că bugetele sunt limitate, banii sunt din ce în ce mai puţini.

Rep.: Ce vă nemulţumeşte mai exact?

F.Ţ: Nu mai suntem luaţi în calcul, SNLO întotdeauna s-a autointitulat stat în stat, cei mai puternici, cei mai mari, cei mai tari. Primarii au fost minimalizaţi de conducerile întreprinderilor miniere. Dacă îi cer ceva, nu îi cer pentru mine. Cer pentru zonele afectate de activitatea minieră, e prea multă miloagă, prea multe rugăminţi şi prea puţine rezolvări ale problemelor. În ultimii doi ani n-am mai insistat pe la întreprinderile miniere pentru că am constatat că nu suntem luaţi în calcul. După peste 10 ani de milogeală, m-am dat la o parte.

Rep.: Ce aţi vrea să obţineţi de la CEO?

F.Ţ: Activitatea lor afectează mediul, afectează terenurile, proprietăţile, măcar din punctul ăsta de vedere să colaboreze cu noi şi să-i asigurăm sprijin. Vreau să aibă grijă să redea în agricultură terenurile pe care cam 99% le-au amenajat, dar nu e nimeni interesat să vină la stingerea unui incendiu, să aibă grijă să nu intre oamenii cu animale, nu au grijă să vină la decolmatarea canalelor sau să ia măsuri să nu se mai colmateze canalurile de scurgere a apelor pluviale, sunt canalele SNLO în jurul haldei, să aibă grijă să-şi facă şanţurile în zonele exploatărilor miniere, apele să nu se scurgă pe drumuri să se deterioreze, ceea ce se poate vedea în zona Carierei şi Minei Lupoaia, să aibă grijă să-şi amenajeze sediile, zonele acelea ale lor să fie plăcute ochiului şi util oamenilor. E cazul drumului spre Lupoiţa unde oamenii parcurg în jur de 100 de metri prin noroaie până la genunchi în perioada asta datorită apei care se scurge în zonă. Sunt şi probleme mai grele, cele de redare în circuitul agricol a terenurilor din zona Lupoaia, cele din zona fostelor microcariere ale carierei.

Rep.: Sunt angajaţi din Cătunele la Cariera Lupoaia?

F.Ţ.: Dureros este că foarte puţini oameni din Cătunele au bani, cei mai mulţi bani pleacă către cetăţenii altor localităţi pentru că angajările nu s-au făcut aşa cum ar trebui pe zonele afectate, întotdeauna au contat altfel de criterii. În momentul în care ai cinci angajări, să faci trei din zona mea că sunt afectat. Avem la Lupoaia cinci angajări şi niciunul din Cătunele. Este PCR, adică Partidul Comunist Român sau pile-cunoştinţe-relaţii. Cam aşa se merge şi acum, a dispărut PCR-ul dar a rămas pile-cunoştinţe-relaţii.  Şi oamenii vin supăraţi la primărie când văd că nu li se redă terenul în agricultură, că terenul era de luncă acum e de deal, că le alunecă şi le crapă locuinţele, n-au fost despăgubiţi şi strămutaţi la momentul când trebuia.  Oamenii sunt  supăraţi şi pe primărie şi pe SNLO că nu le angajează copiii.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: