Unii s-au îngrăşat, alţii au trădat!

A trecut vremea când sindicatele schimbau guverne şi dădeau cu pumnul în masă de câte ori li se năzărea ceva. Nici liderii nu mai sunt ce au fost chiar dacă, cu mici excepţii, au rămas aceeaşi. Priviţi-i! Unii s-au îngrăşat, semn că le merge bine, alţii au trădat şi au îmbrăcat culoarea de partid în timp ce sindicalistului de rând a ajuns să-i tremure izmana pe el de frică să nu intre în dizgraţia cuiva şi să-şi piardă bruma de slujbă pe care o mai are şi de unde duce acasă aproape lunar cât să-şi ia mâncarea plină de „e”-uri pentru familie. Liderii s-au dedulcit la afaceri, la bani mulţi veniţi doar pentru că au ştiut să tragă sforile şi să-l ţină pe norod în lesă. Toţi, de la Hosu la Luca şi înapoi patronează tot felul de matrapazlâcuri în complicitate cu puterea politică, putere care nu-i deranjează dacă nu e deranjată!

A ajuns mişcarea sindicală să defileze pe bulevardele Bucureştiului de „Ziua Internaţională a Muncii Decente”! Care muncă e decentă şi care este indecentă? Ne întrebăm cu gândul la faptul că muncile indecente ar putea fi mai bine plătite iar dacă e aşa am vrea să ne înscriem şi noi pentru obţinerea unui post indecent, dar bine plătit! Este cumva indecentă înţelegerea liderilor de sindicat cu liderii politici în campaniile electorale? Este cumva indecentă promisiunea lor conform căreia arvunesc ceea ce nu le aparţine, voturile sindicaliştilor din sindicatele pe care au ajuns să nu le mai conducă, ci să le patroneze? Este cumva indecentă poziţia lor de patroni ai mai multor firme şi firmuleţe create în scopul nobil de a absorbi disponibilizaţii din fostele mari industrii ale României? Este la fel de indecentă negocierea salariilor lor din cadrul companiilor unde funcţionează la nivelul şefilor acestora, indiferent de pregătirea profesională? Dacă da, atunci să propunem Organizaţiei Internaţionale a Muncii, cea care în 1999 a adoptat conceptul de Ziua internaţională a muncii decente, să adopte şi Ziua internaţională a muncii indecente, pentru care mă oblig să militez împreună cu mulţi alţii care privesc cu uimire, de ani buni,cum se perverteşte mişcarea sindicală prin reprezentanţii ei de frunte şi cum se privatizează ea în folosul mahărilor din frunte ajunşi adevăraţi jupâni.

Deveniţi nemuritori, prin alegeri succesive în cei 20 de ani trecuţi, deja marii lideri sindicali au dispărut din arena publică, cufundându-se adânc în afaceri şi aranjamente de tot felul. Au scăpat din vedere că mămăliga uneori mai şi explodează dacă sub ceaun pui puţină dinamită. Dinamita au pus-o politicienii de toate culorile, prin măsurile fără noimă luate în decursul celor 20 de ani, care au dus oamenii în pragul disperării. Mai cinic decât să ni se spună că avem prea mulţi pensionari care se încăpăţânează să nu moară nu cred că poate fi altceva.  Fiecare vom ajunge cu puţin noroc în situaţia milioanelor de pensionari, iar mie nu mi-ar place să ştiu că cineva mă pândeşte să mor ca să fie sigur că-şi încasează leafa! În ultimii 10 ani nu-mi aduc aminte să fi văzut sau auzit pe vreunul din liderii îmburţoşaţi să ne spună să ieşim în stradă că nu se mai poate cu atâta hoţie, cu atâta nedreptate cu atâta lipsă de respect pentru valorile umane. În schimb, i-au dus pe bieţii oameni la Bucureşti, acum, să defileze ca domnişoarele la pension în cinstea Zilei internaţionale a muncii decente. Dacă în faţa Guvernului aduceau şi o orchestră sunt sigur că i-ar fi pus să danseze menuet numai pentru că şi-ar fi adus ei aminte că în urmă cu 10 ani OIM a adopta menuetul pe post de imn al Zilei internaţionale a muncii decente! Anul trecut liderii de sindicat au sărit din calendar ziua de 7 octombrie? Dar acum doi ani? Dar acum trei....

Vizualizări: 51

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: