4 cadouri perfecte pentru orice nou-născut

Prima întâlnire cu bebelușul prietenilor sau cel al familiei este întotdeauna emoționantă. Fie că ești prieten de familie, vecin sau parte din familie, este de așteptat să te numeri printre cei care îl vor vizita, în mod planificat, pe cel mic. Deseori, aceste vizite sunt pregătite din timp cu daruri care mai de care mai frumoase, pe care părinții le pot folosi în procesul de creștere a celui mic.

Pentru cei care nu au mai fost într-o situație asemănătoare, alegerea unui cadou potrivit se poate dovedi a fi o adevărată corvoadă. Din fericire, la ora actuală există numeroase opțiuni din care putem alege, fără să dăm greș. Descoperă în rândurile următoare 4 idei de cadouri bebe pentru următoarea vizită la cel mic!

1. Scutece, șervețele umede și cosmetice

Orice părinte știe cât de necesare sunt consumabilele de unică folosință pentru creșterea nou-născutului. Din prima zi de viață, acesta are nevoie de orice de la scutece la șervețele (umede și uscate), cosmetice pentru bebeluși (creme și geluri de duș) și până la aleze.

Toate aceste lucruri sunt foarte folositoare, indiferent de cât de pretențioși sunt anumiți părinți. După cum le indică și numele, acestea se utilizează o singură dată și se aruncă imediat după la coșul de gunoi. În plus, orice mămică știe că nu ai niciodată destule scutece, șervețele umede sau cosmetice pentru bebeluș.

2. Hăinuțe potrivite

Îți dorești să oferi un cadou pe care să îl poarte cel mic cu mândrie? Optează pentru obiecte vestimentare simple, care pot fi accesorizate fără dificultate. Întrucât la această vârstă hăinuțele se aleg în funcție de numărul de luni, recomandarea noastră este să te orientezi către modele care i se vor potrivi peste 2-3 luni. Bebelușii cresc foarte repede, motiv pentru care este mai bine să cumperi ceva mai mare.

3. Jucării pentru bebeluși

Nu există nou-născut care să nu tânjească după o jucărie nouă. La Petite Armoire pune la dispoziție numeroase modele de calitate, de la păpuși textile la jucării pe care cel mic să le admire de fiecare dată când stă în pătuț.

Orice comandă plasată la ei de luni până vineri se livrează în doar câteva ore cu bicicleta pe teritoriul Bucureștiului. În plus, ai siguranța că produsul comandat este și în stoc, fără să aștepți nicio zi în plus. La fiecare livrare se poate adăuga o felicitare în format hârtie la cerere, gratuit. Mai mult, La Petite Armoire deține cea mai mare gamă de produse Moulin Roty din România din care poți alege.

4. Pernă pentru bebeluși

Pe lângă efectul estetic, perna pentru bebeluși are o mare utilitate în dezvoltarea fizică a nou-născutului. Fiind întâlnit din ce în ce mai des, sindromul capului turtit poate fi evitat folosindu-se o pernă pentru bebeluși. Aceasta asigură părinții de faptul că cel mic va dormi cu capul într-un mod uniform, în așa fel încât să nu îi fie afectată forma. În plus, este foarte confortabilă și sunt șanse mari ca aceasta să devină favorita micuțului în timp scurt!

Darurile pentru bebeluși sunt întotdeauna extrem de drăgălașe, cu atât mai mult cu cât sunt oferite din inimă. Fă cea mai bună alegere și pregătește-te pentru prima vizită la cel mic!

Vizualizări: 1,209

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: